Avocaţii lui Trump susţin că cei de la FBI deţin probe care demonstrează că revolta de la Capitoliu a fost organizată cu câteva zile înainte de discursul preşedintelui Donald Trump, din aceeaşi zi cu asaltul, de pe 6 ianuarie, notează Mediafax.
Avocaţii lui Trump sunt de părere că democraţii au pus la cale acest ”act politic”, prin care au încercat, de fapt, ”să reducă la tăcere un adversar politic şi un partid minoritar”. Conform acestora, punerea unui fost preşedinte sub acuzaţie, conform Constituţiei, este o procedură ilegală.
Cei nouă coordonatori democraţi ai cazului în Casa Reprezentanţilor, care vor fi, practic, procurori, au scris în pledoaria lor: ”avem nenumărate dovezi care îl învinovăţesc pe Donald Trump, nu există nici o scuză în apărarea lui. Orice încercare de a scăpa nevinovat este sortită eşecului”.