O declarație a unui înalt oficial din Sri Lanka trasează o legătură directă între atentatele ce au vizat biserici și hoteluri din Colombo și cele petrecute în moscheile din Christchurch, Noua Zeelandă.
”Ancheta preliminară arată că ce s-a întâmplat în Sri Lanka duminică a fost o răzbunare pentru atacurile împotriva musulmanilor din Christchurch”, a spus Ruwan Wijewardene, ministrul Apărării.
Bilanţul atentatelor a crescut din nou şi a ajuns la 321 de morţi, cu sute de alţi răniţi în stare gravă. Între timp, autorităţile au decretat starea de urgenţă şi au anunţat arestarea a 40 de suspecţi.
În capitala Colombo, mii de localnici şi vizitatori au ţinut trei minute de linişte la 8 şi jumătate, ora primelor atacuri, iar apoi s-au rugat în amintirea celor morţi. În prezenţa rudelor, victimele exploziei din biserica Sfântul Sebastian au fost înmormântate cu toate onorurile.
Zeci de suspecţi au fost arestaţi până acum, dar oamenii sunt încă furioşi pe faptul că autorităţile au ignorat avertismentele serviciilor străine, primite cu zece zile înaintea atentatelor.
Învinuită pentru atentate este o mişcare islamistă locală, care a vandalizat în trecut monumente budiste, dar nu a fost implicată în atacuri atât de grave. Din acest motiv, autorităţile încearcă să descopere dacă membrii grupului au primit ajutor din exterior.
În toată ţara a fost decretată starea de urgenţă, ceea ce permite poliţiei şi armatei să reţină şi să interogheze oameni fără ordin judecătoresc.