ALEGERI PARLAMENTARE în Republica Moldova.
UPDATE 18:24 - Partidele proeuropene au câştigat scrutinul din R.Moldova - rezultate după numărarea a 98% din voturi, scrie Mediafax.ro.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale din Republica Moldova, pe primul loc se menţine Partidul Socialist (PSM), cu 20,95% din voturi.
Partidul Liberal-Democrat a obţinut 19,75% din voturi, Partidul Comuniştilor (PCRM) - 17,83%, iar Partidul Democrat (PDM) - 15,94%.
Partidul Liberal (PLM) a obţinut 9,45% din voturi.
Rezultatele au fost prezentate după numărarea a 98 la sută din voturi.
Partidele proeuropene - PLDM, PDM şi PLM - au, împreună, peste 45 % din voturi, devansând formaţiunile proruse - PSM şi PCRM -, care au 39%.
UPDATE 17:22 - OSCE: Scrutinul parlamentar din Republica Moldova s-a desfăşurat în mod democratic
Alegerile parlamentare organizate în Republica Moldova s-au desfăşurat în mod "democratic şi liber", anunţă misiunea de monitorizare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
"Alegerile au fost organizate în mod democratic şi liber", a comunicat Oficiul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa.
Observatorii OSCE nu au sesizat nereguli în desfăşurarea scrutinului sau în procesul de numărare a voturilor.
"A fost un scrutin liber şi democratic", a confirmat, pentru AFP, Jean-Claude Mignon, şeful delegaţiei Adunării Parlamentare a OSCE.
"Observatorii au semnalat progrese ale societăţii civile din Republica Moldova. Foarte bine organizate, aceste alegeri le-au oferit alegătorilor posibilitatea de a vota candidatul preferat", a spus Emin Onen, şeful Misiunii OSCE din Republica Moldova.
Potrivit ultimelor rezultate, anunţate după procesarea a 89,24% din procesele verbale, PSRM se menţine pe primul loc cu 21,34%, dar pierde un mandat, care revine PLDM, clasat pe locul al doilea cu 19,46% din voturi.
UPDATE 11:40 - Anunţarea REZULTATELOR FINALE din Republica Moldova, amânată
Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că 11% dintre circumscripţii nu au introdus încă datele în sistem, în pofida faptului că un comunicat de presă anterior anunţa că rezultatele finale vor fi disponibile la ora 11.00.
Comisia Electorală a precizat însă că alegerile s-au desfăşurat fără încălcarea legislaţiei, singurele dificultăţi fiind în cazul Registrului Electronic.
Rata finală de participare a fost de 55,86%, suficientă pentru validarea alegerilor.
Ultimele rezultate, anunţate după procesarea a 89,24% din procesele verbale:
PSRM - 21,34%, dar pierde un mandat, potrivit Ziarului de Gardă, care revine PLDM
PLDM - 19,46%
PCRM - 17,95%
PDM - 15,78%
PL - 9,36 %
În ceea ce priveşte numărul de mandate, PSRM obţine 25, PLDM - 24, PCRM - 21 de mandat, PDM - 19 şi PL - 12 mandate, scrie MEDIAFAX.
ALEGERI PARLAMENTARE în Republica Moldova. Rezultatele alegerilor din Republica Moldova, după centralizarea tuturor proceselor verbale electronice, urmează să fie anunţate la ora 11.00 (11.00 ora României), a declarat preşedintele Comisie Electorale Centrale, Iurie Ciocan, citat de Europa Liberă, în pagina electronică. Procesele verbale electronice urmează să fie confruntate apoi cu cele pe hârtie.
Rezultate după numărarea a 87,7% din voturi:
PSRM - 21,16%
PLDM - 19,23 %
PCRM - 17,87 %
PDM - 15,76 %
Partidul Liberal - 9,3 %
Conform acestor procente, PSRM ar obţine 26 de mandate, PLDM - 23, PCRM - 21 de mandat, PDM - 19 şi PL - 12 mandate.
ALEGERI PARLAMENTARE în Republica Moldova. Rezultatele parţiale date publicităţii duminică noapte în Republica Moldova arată iarăşi o indecizie a alegătorilor între partidele cu o agendă pro-rusă şi cele pro-europene. Partidul Socialiştilor, pro-moscovit, a câştigat scrutinul.
Rezultate preliminare după numărarea a 70 % din voturi
PSRM - 21.71%
PLDM - 18.85%
PCRM - 18.31%
PD - 16.24%
PL - 8.67%
PCR - 5.21%
sursa: Publika.md
Rezultate preliminare după numărarea a 65% din voturi
PSRM - 22.07%
PCRM - 18.42%
PLDM - 18.67%
PD - 16.15%
PL - 8.47%
PCR - 5.27%
Rezultate preliminare după numărarea a 30% din voturi:
PCRM - 20,3%
PLDM - 17,6%
PL - 5,9%
PD - 16,5%
PCR - 6,14%
PSRM - 23,11%
Blocul Uniunea Vamală - 4,38%
PLR - 1,36%
Rezultate preliminare după numărarea a 19% din voturi:
PCRM - 21,49%
PLDM - 16,75%
PL - 4,84 %
PD - 16,8%
PCR - 6,71%
PSRM - 22,72%
Blocul Uniunea Vamală - 4,55%
PLR - 1,25%
Oleg Brega - 0,45%
Actualizare 22.47. Prezența la vot a fost de 55,86%, a anunțat Comisia Electorală Centrală. Au votat peste 1,5 milioane de alegători.
Actualizare 21.54. În patru circumscripții electorale s-a prelungit votul. Este vorba despre secții din Chișinău, Bălți, Anenii Noi și Nisporeni, potrivit Agora.md.
UPDATE 21:30 - Secţiile de votare de pe teritoriul Republicii Moldova s-au închis
Cele aproximativ 2.000 de secţii de votare de pe teritoriul Republicii Moldova s-au închis duminică, la ora locală 21.00, relatează cotidianul Timpul în ediţia electronică.
Concomitent, procesul electoral s-a încheiat în România şi în Ucraina. Totuşi, în cazul în care mai sunt alegători care nu au reuşit să-şi exprime opţiunea electorală, programul votului ar putea fi extins cu cel mult două ore.
În Occident, la secţiile amenajate în Italia, Austria, Portugalia sau în Statele Unite ale Americii, votul continuă, date fiind diferenţele de fus orar.
Peste trei milioane de cetăţeni moldoveni au fost chemaţi duminică la urne pentru a-i alege pe cei 101 deputaţi, într-un scrutin crucial care va decide dacă ţara continuă pe calea europeană sau se apropie de Rusia.
UPDATE 18:40 - Reniţă: 9.000 de cetăţeni moldoveni au votat în România până la ora 18:00
Ambasadorul R. Moldova, Iurie Reniţă, a declarat că 9.000 de cetăţeni moldoveni au votat, în cadrul alegerilor parlamentare, la cele 11 secţii de votare din România, până la ora 18:00, cei mai mulţi votanţi înregistrându-se la sediul ambasadei, peste 2.300, scrie Mediafax.ro.
"Până la ora 18:00, şi-au exercitat dreptul de vot în România, la cele 11 secţii de votare, 9.000 de cetăţeni ai Republicii Moldova (...). Cele mai multe persoane au votat la sediul ambasadei, e o cifră impresionată, peste 2.300 de persoane", a declarat, duminică, ambasadorul moldovean Iurie Reniţă.
Acesta a mai spus că la cealaltă secţie de votare din Bucureşti, de la secţia consulară, au votat peste 1.000 de persoane.
Totodată, ambasadorul a precizat că la secţiile de votare din România nu a fost constatat "niciun incident şi niciun impediment". "Decurge totul normal, cozile, chiar dacă apar, imediat şi dispar", a afirmat Reniţă.
Diplomatul a subliniat că toate secţiile de votare pot prelungi programul, în caz de necesitate, cu încă două ore, dar a precizat că, momentan, nu a fost informat că ar fi astfel de solicitări.
Pe de altă parte, Iurie Reniţă a făcut apel la moldoveni să se prezinte la vot în cele trei ore până la închiderea urnelor.
"Fac apel către cetăţenii moldoveni ca să vină în continuare să-şi exercite votul, în special din zona Sucevei, de la Bacău, de la Iaşi, de la Galaţi, Constanţa. Mai avem trei ore care contează foarte mult şi de aceea vă rugăm să fiţi pezenţi alături de secţiile de votare din toată România (…), astfel consolidând votul nostru aici, votul de pe teritoriul României, care va fi unul important în contextul general al alegerilor parlamentare din R. Moldova", a precizat ambasadorul moldovean.