Ministrul Muncii s-a răzgândit. Dascălii vor primi 10 la sută la salarii. Vezi DOCUMENTUL Ministerul Muncii a avansat o nouă ofertă privind salariile din învăţământ care propune trei etape de aplicare: corecţiile ar urma să fie implementate începând cu august 2016, noua grilă de salarizare din august 2017, iar bonusul de performanţă ar urma să se aplice din ianuarie 2018, scrie Mediafax.ro.
Anunţ de la Ministerul Educaţiei. Nouă disciplină pentru elevii de liceu Elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor putea studia, începând cu anul şcolar 2016-2017, o nouă disciplină opţională, "Istoria recentă a României", programa cursului făcând parte din oferta de cursuri opţionale propusă de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice.
Una din 10 grădiniţe din Capitală, FĂRĂ autorizaţie. ISU: Mii de nereguli în şcoli Mai mult de una din zece grădinţe din Bucureşti nu are autorizaţie de funcţionare.
Măsuri excepţionale la Arad: studenţii arabi de la Medicină, scanaţi cu detectoare de metal Reprezentanţii Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Vest Arad au luat măsuri sporite de securitate la un curs festiv, de teama unor atentate, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre studenţii străini care frecventează cursurile sunt arabi.
Ministrul Economiei: Învăţământul dual, prioritate a Guvernului Dezvoltarea învăţământului dual este o prioritate a Guvernului în condiţiile în care primul lucru pe care îl întreabă investitorii străini este dacă România are forţă de muncă calificată, a spus, miercuri, ministrul Economiei Costin Borc, în cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar, potrivit Ziarului Financiar.
Evaluarea Naţională 2016. Când termină cursurile elevii de clasa a VIII-a. Prima probă, pe 27 iunie Evaluarea Naţională 2016. Elevii de clasa a VIII-a vor intra vineri pe 17 iunie în vacanţă, iar în perioada 15-17 iunie 2016 - Înscrierea la Evaluarea Naţională. Prima probă a Evaluării Naţionale 2016, la Limba şi Literatura Română, are loc pe 27 iunie, iar cea la Matematică este pe 29 iunie. Pe 28 iunie, va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
BACALAUREAT 2016. Elevii de clasa a XII-a termină cursurile pe 3 iunie. Când susţin primele examene BACALAUREAT 2016. Elevii de clasa a XII-a vor termina cursurile pe data de 3 iunie, iar examenul naţional de Bacalaureat din 2016 va fi susţinut în perioada 13 iunie - 8 iulie. Absolvenţii de liceu vor avea până pe 1 iulie probele orale şi de competenţe digitate, iar din 4 iulie vor susţine probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 16 iulie. Înscrierile la examenului de BAC 2016 se fac până pe
Vacanţa de vară 2016. Când intră elevii în vacanţă de vară Vacanţa de vară 2016. Vacanța de vară va începe sâmbătă, 25 iunie 2016 – duminică, 11 septembrie 2016, conform edu.ro. Evaluarea Naţională 2016 va începe pe data de 27 iunie, iar examenul de Bacalaureat 2016 pe 13 iunie.
Legea Educaţiei. Apel disperat către Dacian Cioloş şi Klaus Iohannis: "Opriţi mutilarea Educaţiei!" O iniţiativă civică de ultim moment încearcă să blocheze modificările la Legea Educaţiei, ajunse într-un stadiu avansat în cele două camere ale Parlamentului. Modificări care, odată puse în practică, vor înlătura orice barieră din calea fraudelor academice.
BACALAUREAT 2016. Luni începe sesiunea specială a examenului de Bacalaureat. Modele de subiecte BACALAUREAT 2016. Luni, pe 16 mai, începe sesiunea specială a examenului de BACALAUREAT 2016, dedicată olimpicilor şi sportivilor. Ministerul Educaţiei organizează astfel o sesiune specială a examenului de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi pentru absolvenţii de liceu care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat.
BACALAUREAT 2016. Înscrierile pentru sesiunea specială BAC 2016 au loc în weekend BACALAUREAT 2016. Înscrierile pentru sesiunea specială a examenului naţional de bacalaureat pentru elevii din loturile naţionale de pregătire pentru competiţiile internaţionale pe discipline şcolare şi sportive sau care urmează să dea admitere la universităţi din străinătate au loc sâmbătă şi duminică, un număr de 270 de elevi fiind în astfel de situaţii.
ADMITERE LICEU 2016. Câte locuri are fiecare liceu din Bucureşti. Topul liceelor din Capitală ADMITERE LICEU 2016: Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat lista locurilor disponibile în fiecare liceu bucureștean, pentru anul școlar 2016-2017. Majoritatea instituțiilor de învățământ și-au păstrat numărul de locuri de anul trecut, însă există și câteva schimbări notabile. Modificări au fost înregistrate și în clasamentul celor mai bune licee din București, realizat în funcție de ultima medie de admitere: trei dintre ele au urcat în clasament, iar unul dintre cele prezente anul trecut în TOP 10 a ieșit din listă.
Performanţe pentru olimpicii români. Şase medalii la Matematică şi opt la Fizică Lotul olimpic de matematică al României a câştigat şase medalii (două medalii de aur, două medalii de argint şi două medalii de bronz) la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru seniori, desfăşurată în perioada 5-9 mai, la Tirana.
Ministerul Educaţiei va schimba modul în care funcţinează şcolile profesionale Ministerul Educaţiei pregăteşte un document conceptual pentru învăţământul profesional dual, un ghid al sistemului educaţional profesional cu privire la parteneriatele şcolilor cu agenţii economici, pe care îl va lansa în dezbatere publică săptămâna viitoare.
Un profesor din Ploieşti, şocat după un schimb de experienţă în Suedia - GALERIE FOTO Un profesor din Ploiești a fost câteva zile în Suedia, într-un schimb de experiență. Când s-a întors în țară a fost șocat de prăpastia dintre cele două societăți și a trimis presei din Prahova impresiile, la cald, după această vizită.
BAC 2016. Luni începe sesiunea specială a examenului de Bacalaureat. Modele de subiecte BAC 2016 Bacalaureat 2016. Luni, pe 16 mai, începe sesiunea specială a examenului de BACALAUREAT 2016, dedicată olimpicilor şi sportivilor. Ministerul Educaţiei va organiza o sesiune specială a examenului de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi pentru absolvenţii de liceu care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat.
Cele mai noi metode de copiat sunt fabuloase. Misiune imposibilă pentru profesori BACALAUREAT 2016. Se apropie examenele și elevii din întreaga lume învață pe brânci. În vremea asta, unii învață...să copieze.
E oficial: copiii sub trei ani vor beneficia de tichete sociale dacă merg la grădiniță sau creșă Copiii sub 3 ani care provin din familii defavorizate și care merg la grădiniță sau creșă vor beneficia de tichete sociale, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate astăzi de guvern, actul normativ eliminând astfel limitele de vârstă impuse de legislația în vigoare.
Statistică îngrijorătoare: trei din zece elevi din România păţesc asta la şcoală Unul din patru elevi a fost umilit în fața colegilor și trei din 10 sunt amenințați cu bătaia sau lovirea în școlile din România, relevă un studiu făcut public marți de organizația Salvați Copiii.
O nouă performanţă a elevilor români: şase medalii obţinute la Olimpiada Balcanică de Matematică Liceenii români au reuşit să obţină şase medalii, dintre care două de aur, la Olimpiada Balcanică de Matematică, desfăşurată în Tirana, Albania.
Ministerul Educaţiei, schimbare uriaşă în privinţa BACALAUREATULUI Procentul tot mai mare de absolvenți care nu reușesc să ia examenul de Bacalaureat dă mari bătăi de cap aleșilor neamului, care vor să le dea o șansă celor peste 700.000 de români care nu au trecut examenul de maturitate.
Întorsătură de situaţie pentru şefa de promoţie eliminată de la bacalaureat O fostă șefă de promoție la Colegiul Tehnic "Unirea” din Ștei, județul Bihor, eliminată anul trecut de la examenul de bacalaureat după ce a fost acuzată că și-a lăsat colegii să copieze de la ea, a câștigat în prima instanță împotriva ISJ,
Alt tip Cu ce a fost răsplătită performanţa unui elev genial din Moreni, pentru medalia de aur la Fizică Se poate face performanţă şi în controversatul sistem de învăţământ românesc. Un elev de 15 ani din Moreni a reuşit să se califice într-un singur an la fazele naţionale a patru olimpiade. Materiile nu sunt pe gustul multor copii: matematică, fizică, informatică şi astrofizică. Chiar dacă a obţinut o medalie de aur, recompensa lui a fost de doar 50 de lei.
Alt tip Construcţia bizară care uluieşte lumea: cum arată o grădiniţă fără pereţi din Japonia Grădiniţa Fuji Kindergarten din apropierea oraşului Tokyo este, poate, una dintre cele mai interesante grădiniţe din lume: nu există pereţi, iar copiii pot să alerge, să se caţere şi să sară cât vor.
Radiografia unui dezastru iminent.Raportul Curţii de Conturi despre învăţământ, în ultimii 25 de ani Radiografia sistemului universitar realizată de Curtea de Conturi arată o situaţie dezastruoasă a calităţii universităţilor care instruiesc cu 30% mai puţini studenţi decât în 1990, deşi sunt mai multe universităţi, însă calitatea învăţământului în aceste instituţii este îndoielnică în multe cazuri.
Învăţătoare din Vaslui, săltată de mascaţi. "Sare la bătaie, scoate cuţitul!" O învăţătoare din localitatea vasluiană Tătărani a fost ridicată de mascaţi, acuzată fiind că ar fi coordonatoarea unui grup care face contrabandă cu ţigări. Mai mult, în trecut, aceasta ar fi bătut mai mulți consăteni şi şi-a atacat o vecină cu cuţitul.
Mare atenţie la ce grădiniţă vă înscrieţi copilul! Ce nereguli au găsit inspectorii ANPC Mare atenţie la ce grădiniţă vă înscrieţi copilul! Inspectorii de la Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor au controlat în ultima perioadă peste 350 de grădiniţe de stat şi private, iar în aproape jumătate au găsit nereguli. Dacă în unele unităţi cei mici primeau la masă alimente expirate, în altele luau masa în condiţii improprii.
Alt tip 6 olimpici din Câmpina, în finala concursului de informatică din New Hampshire. Au nevoie de ajutor! Sunt pasionaţi de calculatoare, sunt olimpici şi la doar 17 ani au ajuns, pentru a doua oară, în finala concursului internaţional de informatică de data asta organizat în Nashua, New Hampshire.
Evaluarea Naţională 2016. Când termină şcoala elevii de clasa a VIII-a Evaluarea Naţională 2016. Elevii de clasa a VIII-a vor intra vineri pe 17 iunie în vacanţă, iar în perioada 15-17 iunie 2016 - Înscrierea la Evaluarea Naţională. Prima probă a Evaluării Naţionale 2016, la Limba şi Literatura Română, are loc pe 27 iunie, iar cea la Matematică este pe 29 iunie. Pe 28 iunie, va avea loc proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
BACALAUREAT 2016. Înscrierile încep pe 30 mai. Când termină şcoală elevii de clasa a XII-a Calendar BAC 2016. Examenul naţional de bacalaureat din 2016 va fi susţinut în perioada 13 iunie - 8 iulie, absolvenţii de liceu vor avea până pe 1 iulie probele orale şi de competenţe digitate, iar din 4 iulie vor fi probele scrise, rezultatele finale urmând să fie afişate în 16 iulie. Înscrierile la examenului de BAC 2016 vor începe pe 30 mai