„Constatăm că reprezentanții aleși ai poporului – membrii Camerei Deputaților și ai Senatului României – au reînceput un asalt susținut împotriva educației, și în special asupra studiilor universitare de doctorat din România, cu scopul vădit de a proteja o întreagă clasă politică care a profitat, și va profita în continuare, de slăbiciunile unui sistem slab și ușor coruptibil”, se arată într-o petiţie iniţiată de lectorul Cristian Dogaru.
"Imaginea României suferă atât pe plan intern cât, mai ales, pe plan internațional, din cauza instituționalizării fraudei academice la nivel de studii doctorale. Plagiatul tezelor de doctorat a devenit o practică comună, acceptată și nesancționată în societatea românească, de la cazuri celebre precum cele ale lui Victor Viorel Ponta, Gabriel Oprea și doctoranzilor săi, până la cazuri mai puțin publice dar la fel de serioase.
Semnatarii acestei scrisori fac un apel urgent pentru curățirea și re-credibilizarea învățământului universitar doctoral din România:
Președintele României, Klaus Iohannis, să analizeze atent și lucid proiectul primit pentru promulgare și să respingă o lege care, astfel formulată, nu sancționează și nu descurajează frauda academică
Guvernul României să inițieze și să implementeze un mecanism transparent și eficient prin care toate suspiciunile de plagiat care au fost sau vor fi sesizate să fie analizate și sancționate prompt și eficient, fără tergiversări și amânări", se mai arată în petiţie.