Consiliul BNR a confirmat faptul că măsurile-cheie inițiate de PSD precum limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază și plafonarea facturilor la energie, au temperat creșterile de prețuri la aceste produse și servicii și au fost determinante în reducerea inflației într-un ritm mai alert decât previziunile.
„În discuţiile privind evoluţia recentă a inflaţiei, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflaţiei şi-a accelerat scăderea în primele două luni ale trimestrului II/2024, coborând în mai sub nivelul prognozat, la 5,12 la sută, de la 6,61 la sută în martie, în principal ca urmare a ieftinirii substanţiale a energiei, îndeosebi a gazelor naturale, sub influenţa modificărilor legislative aplicate începând cu aprilie 2024, precum şi pe fondul continuării descreşterii dinamicii preţurilor alimentelor“, este concluzia exprimată în minuta şedinţei BNR de politică monetară.
Analiza BNR mai arată și faptul că inflația va continua să scadă și în următoarea perioadă, într-un ritm care va depăși prognozele anterioare. „Potrivit recentelor date şi analize, rata anuală a inflaţiei va continua să scadă în lunile următoare pe o traiectorie semnificativ mai joasă decât cea evidenţiată în prognoza pe termen mediu din luna mai 2024, care cobora la 4,9 la sută în decembrie 2024, la 3,5 la sută în ultima lună a anului 2025 şi la 3,4 la sută la finele orizontului proiecţiei”, se precizează în documentul Băncii Naționale.
Concluzia specialiștilor este confirmată și de ultimele date ale Institutului Național de Statistică (INS). Valoarea de 4,9% a inflației, prognozată de BNR pentru finalul acestui an, a fost atinsă încă din luna iunie.
BNR confirmă că politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu vor amplifica avansul economiei
În ceea ce priveşte evoluţia economiei, datele Băncii Naționale pentru următoarele două trimestre indică, de asemenea, o accelerare peste prognoze. „Noile evaluări indică creşteri trimestriale semnificative ale economiei în trimestrele II şi III/2024, şi mai solide decât s-a previzionat anterior, implicând o redresare progresivă a dinamicii anuale a PIB în acest interval “, mai scrie în documentul citat.
În numai un an de la preluarea mandatului, Guvernul condus de Marcel Ciolacu a schimbat radical economia României. Pentru prima dată după mulți ani, investițiile au contribuția principală la creșterea economică, țara noastră numărându-se printre țările membre UE cu cele mai importante creşteri ale producţiei industriale din blocul comunitar în 2023.
În 2024, Guvernul condus de Marcel Ciolacu merge în aceeași direcție. Sunt investiții publice duble față de perioada guvernării de dreapta și cu 70% mai mari decât anul trecut. De asemenea, investitiile străine din primele patru luni ale acestui an sunt cu 34% mai mari față de aceeași perioadă din 2023 și de 7 ori mai mari decât în timpul guvernării de dreapta din 2020.