UPDATE: Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Sofia şi Centrul de Contact şi Suport pentru Românii din Străinătate, are în atenţie cazul cetăţenilor români afectaţi de condiţii meteorologice nefavorabile în Republica Bulgaria.
Au fost efectuate, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile de la Sofia şi cele locale în vederea derulării acţiunilor necesare pentru deszăpezirea zonei şi transportarea în siguranţă a cetăţenilor afectaţi spre graniţa cu România. În urma acestor demersuri, autorităţile bulgare au asigurat un echipaj de poliţie şi un utilaj de deszăpezire pe traseul Dobrici-Balcic-Vama Veche, în prezent autoturisme şi autobuze cu cetăţeni români fiind însoţite pe acest traseu, până la punctul de frontieră Durankulak-Vama Veche.
Misiunea diplomatică se află în contact permanent cu cetăţenii români şi este pregătită pentru a acorda asistenţă consulară în caz de necesitate.
UPDATE: Inspectoratul General al Poliției de Frontieră anunță că au fost ridicate restricțiile de circulație doar prin punctul de trecere frontieră Giurgiu - Russe și punctul de trecere frontieră Calafat - Vidin pentru toate categoriile de autovehicule, măsuri instituite ca urmare a condițiile meteo nefavorabile, la intrarea pe teritoriul Republicii Bulgaria.
Potrivit unui comunicat de presă al IGPF, prin cele două puncte de frontieră se circulă în condiții de iarnă, iar polițiștii de frontieră români colaborează în permanență cu omologii lor bulgari pentru fluidizarea traficului și micșorarea timpilor de așteptare.
"Prin punctele de trecere ale frontierei Turnu-Măgurele, Zimnicea și Bechet nu se desfășoară activități specifice de trecere din cauza imposibilității transbordării cu BAC-ul", se precizează în comunicat.
UPDATE: Coloana de mașini a început în seara zilei de duminică să se miște, cu ajutorul unui antemergător pus la dispoziție de autoritățile bulgare.
Ministerul Afacerilor Externe spune că a solicitat Sofiei trimiterea unui utilaj pentru deblocarea situației.
"În urma sesizării unui grup de cetăţeni romani aflaţi în Bulgaria, lângă localitatea Dobrici, a caror autoturisme au fost blocate în drumul spre Negru Vodă, Centrul de Contact si Suport pentru Romanii din Străinătate din cadrul MAE a luat legătura cu unii dintre aceştia, care au solicitat sprijin pentru a se putea repatria. S-a solicitat Primului-ministru aprobarea pentru a contacta autorităţile de la Sofia în vederea găsirii unei soluţii pentru toţi românii blocaţi la frontiera cu România. În mod concret, s-a solicitat trimiterea unui utilaj (freză) care să conducă cele aproximativ 30 de masini spre punctul de frontieră Vama Veche, care este deschis pentru moment. Urmare acestei intervenții, autorităţile bulgare au comunicat că vor face tot ce este posibil pentru a trimite un utilaj în zona in care se află blocaţi romănii pentru a-i conduce spre punctul de frontieră de la Vama Veche. Recomandarea autorităților bulgare este ca românii să se cazeze în localitatea Dobrici, aşteptând deschiderea drumului sau, în cazul în care nu doresc acest lucru, să se deplaseze grupat în spatele utilajului de deszăpezire. În prezent, niciunul dinte românii din grupul respectiv nu se află în pericol", anunță un comunicat al MAE.
MAE a lansat, duminică și o avertizare de călătorie.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau călătoresc pe teritoriul Bulgariei că autorităţile locale au emis o avertizare privind prelungirea condiţiilor meteorologice nefavorabile pentru intervalul 8-9 ianuarie 2017. Conform prognozei Institutului Bulgar de Meteorologie şi Hidrologie, ninsorile vor cădea pe întreg teritoriul Bulgariei, dar vor avea caracter intensiv în nord şi nord-estul Bulgariei, precum şi în zonele montane înalte din sudul ţării. Se aşteaptă ca stratul de zăpadă să depăşească 50 cm, cu o viteză a vântului de peste 20m/sec, fapt ce poate duce la formarea de troiene de zăpadă de peste 1m înălţime.
Se recomandă evitarea călătoriilor în această perioadă, întrucât există pericolul formării de troiene de zăpadă şi polei. În cazul în care plecarea la drum pe cale rutieră este imperativă, se recomandă cu insistență şoferilor echiparea adecvată pentru iarnă a autovehiculelor. Şoferii şi reprezentanţii firmelor de transport pot obţine informaţii actualizate cu privire la starea drumurilor de pe aplicaţia pentru telefoane mobile LIMA – www.lima.api.bg, de pe pagina de internet a Agenţiei Executive Infrastructura Rutieră din Bulgaria – www.api.bg şi în regim non-stop la telefonul 0700 130 20.
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetățenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia +359 2 9733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Sofia: +359 879 440 758 .
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.