UPDATE ora 18:00 - Deja au început să iasă miniștrii de la Palatul Victoria. Discuțiile s-au axat în special pe Ordonanța Trenuleț, cea care trebuie să vină cu măsurile fiscale pentru începutul anului viitor și care trebuie adoptată cât de curând ca să poată intra în vigoare de la 1 ianuarie.
Cel mai probabil duminică vom vedea ședința de Guvern în care să fie adoptată această ordonanță ce vine cu măsuri chiar mai dure decât fuseseră lăsate la Ministerul de Finanțe, pentru că s-au făcut câteva modificări în ultimele zile. Vorbim aici despre înghețarea pensiilor pe tot parcursul anului și nu doar până la întocmirea bugetului pentru pensii. De asemenea, voucherele de vacanță nu se mai acordă iar pentru concediile medicale remunerația va fi mult mai mică - de 65, față de 75% din salariu. Acestea sunt, practic, principalele modificări care au fost făcute, însă se mențin și alte prevederi foarte dure, cum ar fi înghețarea salariilor, a sporurilor, nu se mai acordă premiile și bonusurile, se îngheață și angajările la stat, măsuri nepopulare care trebuie luate până la finalul anului, fapt ce însemană că trebuie să avem o ședință de Guvern fie duminică, fie luni.
La ședința Coaliție de astăzi, liderii au discutat să pună la punct toate aceste măsuri din proiectul de OUG, tocmai pentru ca el să poată ajunge direct pe masa Guvernului și să treacă foarte repede.
ȘTIREA INIȚIALĂ
Tensiuni uriașe la Palatul Victoria! Liderii Coaliției s-au reunit astăzi în prima ședință după formarea noului executiv, pentru a analiza noul draft al Ordonanței trenuleț, precum și Hotărârea pentru data alegerilor.
Printre proiectele ce trebuie aprobate în regim de urgență se află și așa-numita „Ordonanță trenuleț”, care include măsuri de austeritate precum înghețarea pensiilor și salariilor.
Prima ședință oficială de Guvern a noii Coaliții ar fi trebuit să aibă loc astăzi, dar nu a fost convocată încă. Ea ar urma să aibă loc zilele următoare. Aceasta ar urma să fie ultima ședință din 2024 și este esențială pentru adoptarea unor hotărâri de interes, inclusiv stabilirea datei alegerilor prezidențiale.