Potrivit IPJ, la data de 27 decembrie, în jurul orei 01,00, pe DN 1, km 295+100 m, în afara localităţii Veştem, s-a produs un accident rutier deosebit de grav, soldat cu decesul unei persoane şi rănirea altor două.
''Din primele cercetări efectuate de către poliţiştii Serviciului Rutier Sibiu s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Sibiu - Braşov, la km 295+100 m, în afara localităţii Veştem, în apropiere de Hula Bradului, pe un tronson de drum în curbă la stânga, un tânăr în vârstă de 27 de ani a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara carosabilului. Din păcate, în urma evenimentului, pasagerul dreapta faţă, în vârstă de 28 de ani, care a fost proiectat în afara autoturismului, a decedat la spital din cauza rănilor suferite. De asemenea, conducătorul auto şi un alt pasager, de 30 de ani, au suferit vătămări corporale şi au fost transportaţi la spital conştienţi'', a precizat Elena Welter.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, respectiv vătămare corporală din culpă, a arătat Elena Welter.
Cei doi bărbaţi răniţi, cu vârste de 27 şi 30 de ani, au suferit traumatisme cranio-faciale şi toracice, fiind transportaţi de ambulanţe la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.