Va ploua temporar în toate regiunile și vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice, mai însemnate cantitativ în sud-vestul, sudul și sud-estul țării.
La București, vremea va fi rece și vor cădea ploi însemnate cantitativ. Până pe 15 aprilie, vor fi intervale de timp în care va ploua, temporar moderat cantitativ. Ploile vor avea și caracter de aversă și pot fi însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Temperaturile maxime vor fi de 13...18 grade, iar cele minime de 6...9 grade.
La munte, vor predomina ploile, favorizând topirea stratului de zăpadă, în special în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și Carpații de Curbură.
Cantitățile de apă vor depăși local - în perioade scurte de timp sau prin acumulare în intervale de 24 de ore - 15...20 l/mp, iar izolat, mai ales în Oltenia, Muntenia și zonele montane aferente, 30...40 l/mp.