Trei cadre medicale de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie din Craiova au suferit fracturi la picioare după ce au sărit de la etaj pentru a scăpa de un incendiu provocat de către o pacientă. În total, 19 pacienți și 8 cadre medicale au fost evacuați sau au reușit să iasă singuri din clădire, în urma incendiului.
„Incendiul a fost lichidat. 18 persoane s-au autoevacuat, iar una a fost evacuată de către salvatorii ajunși la fața locului. Sunt și trei victime din rândul cadrelor medicale care se aflau la etajul 1 al clădirii și panicându-se au sărit pe geam. Acestea au suferit fracturi și au fost trimise la Spitalul din Craiova pentru mai multe investigații. A ars lenjeria de pat și s-a deteriorat zugrăveala din acea încăpere. Fum a fost din cauza saltelei și a pardoselei din încăpere. Nimeni nu a inhalat fum, pacienții sunt în stare foarte bună, s-au autoevacuat, nimeni nu a avut nevoie de oxigen", potrivit ISU Dolj.