Violeta Alexandru: „Până nu mă lămuresc dacă și în ce măsură sunt luate în considerare petițiile oamenilor adresate ITMurilor pentru eventuale abuzuri ale angajatorilor, nu renunț. Mi se tot prezintă statistici peste statistici și, totuși, oamenii îmi scriu că trimit petiții ITMurilor și că nu se vede nicio reacție. Aș vrea ca ITMurile să așeze petițiile oamenilor în centrul acțiunilor de control. În general, trebuie să se întâmple acest lucru dar, mai ales, în această perioadă în care, pe fondul emoțiilor, este posibil ca unii angajatori să fi luat decizii pripite (considerându-le justificate pe fondul scăderii încasărilor), ce au consecințe asupra drepturilor angajaților.
Am mers astăzi, într-o vizită neanunțată, la ITM București. Găsindu-i pe șefi la o discuție în birou, le-am cerut ca în fiecare dimineață să fie pe teren alături de echipa lor. Cred în puterea exemplului.
Vin foarte multe petiții, sute pe zi. De înregistrat, se înregistrează, dar nu se vede un efect al acestor sesizări în dinamizarea acțiunilor de verificare. Repartiția cazurilor pentru declanșarea acțiunilor de verificare se face de către Inspectorul Șef. Nu este normal. Mă gândesc la un sistem, inspirat din domeniul justiției pentru alocarea dosarelor, care să repartizeze aleatoriu (folosind anumiți algoritmi) petițiile la inspectori.
Am întrebat de ce nu se sesizează când văd șantiere în care muncitorii nu au măsuri de protecție adecvate. De ce nu îi văd în teren, fără să facă abuzuri în control, pentru că nici angajatorii nici angajații nu au nevoie de exces de zel. S-au ridicat să îmi aducă statistici.”