Meteorologii ANM spun că începând de sâmbătă, o masă de aer rece, de origine polară, se va instala peste România.
Masa de aer rece începe să pătrundă pe teritoriul țării începând de sâmbătă după-amiază, mai întâi în partea de nord-vest.
Treptat, va ajune în Crișana, Maramureș, Transilvania și partea de nord a Moldovei. Zonele sudice vor fi, însă, ferite de această masă de aer polar. În aceste zone, temperaturile vor marca o scădere de la 29 la 22 de grade. Acest front va fi însoțit și de ploi, sub formă de averse. În schimb, în partea de sud, sud-est, vremea se va menține sâmbătă deosebit de caldă, adică maximele vor urca până la 30 de grade, iar pe litoral vor fi 24-25 de grade.
Semnalele ar fi că de duminică, masa de aer rece, de origine polară, va determina o scădere în majoritatea regiunilor, iar maximele vor ajunge la 18 – 20 de grade. Este foarte probabil ca masa de aer rece să nu pătrundă foarte mult și în sudul țării”, a precizat meteorologul Alina Șerban.