Cantitățile de apă au depășit 100 de litri pe metru pătrat. Râul Putna a ieșit din matcă și a rupt un pod, iar localnicii au rămas izolați. Inundații au fost și în Dobrogea, dar și în Transilvania, după codul roșu de vijelii puternice și inundații.
Localnicii din satele vrâncene Vadu Roșca și din Vulturu au rămas izolați după ce podul provizoriu s-a rupt. Lucrarea abia fusese inaugurată la finalul lunii mai.
Președintele Consiliul Județean Vrancea, a anunțat pe Facebook oprirea circulației pe podul provizoriu de la Vadu Roșca, din cauza creșterii debitului râului Putna.
De-o parte și de alta a râului Putna, sătenii au asistat neputincioși la dezastru.
Județul Vrancea este una dintre cele mai afectate regiuni de seceta extremă, iar în weekend, ploile au depășit și 100 de litri pe metrul pătrat.
Vijeliile au făcut prăpăd și în județul Constanța. În comuna Valu lui Traian toți localnicii s-au ales cu gospodăriile inundate.
Ploile au depășit debitul de 50 de litri pe metrul pătrat. Rafalele de vânt au trântit la pământ și mai mulți copaci și stâlpi de electricitate.
Dobrogea a fost sub cod portocaliu de furtuni. La Tulcea, DN22 a fost blocat de copacii căzuți. Iar în localitatea Turda, au fost smulse câteva acoperișuri de pe case. După furtuna scurtă de 30 de minute, localnicii și-au pus mâinile în cap.
A fost rupere de nori și pe Autostrada Soarelui.
Șoferii au circulat cu sufletul la gură și pe DN2, cea mai periculoasă șosea din țară, cu risc ridicat de accidente.
Vijelii puternice au fost și în nordul țării. În Suceava, grindina a făcut prăpăd.
Nici Transilvania nu a scăpat de furtuni. La Cluj, mai multe localități au fost inundate în urma vijeliilor puternice de cod roșu.
Iar în Maramureș au fost rafale puternice de vânt și a plouat torențial.
La Arad, mai mulți copaci au fost trântiți la pământ de furtunile puternice. Pompierii au intervenit pentru a înlătura un arbore bătrân care a căzut peste o punte.
În județele din vestul țării a fost cod roșu de vijelii puternice. În Timiș, vântul a bătut cu o putere de peste 100 de kilometri pe oră, iar în Bihor și Arad, rafalele au lovit cu 80 de kilometri pe oră.
Locuitorii din județul Bihor au fost avertizați de 3 ori, prin mesajul Ro-Alert, cu privire la vremea extremă. Pe mai multe străzi din Oradea au căzut copaci înalți de peste 5 metri și mai multe bucăți de acoperiș s-au desprins de pe case. Zeci de localități din Bihor au rămas fără curent după furtuna sub cod roșu.
În Mehedinți, un bărbat a scăpat ca prin minune după ce un copac a căzut peste mașina sa. El se afla în drum spre casă
Averse puternice au fost și în Transilvania. La Sălaj, vântul puternic a smuls mai mulți copaci și a rupt stâlpii.
Și în județul Vrancea ploile au făcut prăpăd. Specialiștii au măsurat un debit uriaș, de 96 de litri pe metrul pătrat în comuna Tulnici.
Și în Dobrogea au lovit vijeliile. Au fost ploi torențiale în Tulcea, iar la Măcin, oamenii au stat în case până când a trecut grindina.