"În perioada 4-11 mai, în cele şapte spitale militare din Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara se desfăşoară un maraton al vaccinării pe o perioadă de 24 de ore din 24, în care orice persoană care doreşte să se vaccineze se prezintă direct la centrul de vaccinare cu buletinul sau cu un document de identitate valabil pentru a se vaccina. Încurajăm ca toţi cei care doresc să se vaccineze să se adreseze acestor unităţi medicale, acestor centre de vaccinare. Este un efort pe care colegii noştri îl fac şi mi-a dori să fie un succes. Cred că în felul acesta putem să asigurăm un număr cât mai mare de persoane vaccinate", a afirmat Gheorghiţă.
Vă reamintim că Ministerul Apărării organizează un proiect-pilot pe o perioadă de o săptămână pentru a ajuta campania de vaccinare împotriva Covid-19. În perioada 4-11 mai vor fi deschise non-stop centrele de vaccinare din cele 11 spitale militare din țară, persoanele care doresc să se imunizeze putând face acest lucru fără programare.
Potrivit sursei citate, centrele Ministerului Apărării sunt în Bucureşti, Braşov, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara. Acestea s-au deschis începând de astăzi, de la ora 08:00, vaccinarea urmând să se facă cu serurile de la Pfizer sau Moderna.
Persoanele vaccinate sunt înregistrate direct în RENV şi vor fi planificate pentru efectuarea dozei de rapel.
Ministerul Apărării asigură, în prezent, locuri pentru vaccinarea populaţiei generale în 56 de centre de vaccinare proprii, organizate în cadrul spitalelor militare şi în unităţi militare din Capitală şi din ţară, deservite de aproape 1.000 de angajaţi ai ministerului - peste 250 de medici, 500 de asistenţi medicali şi 200 de registratori.
În perioada următoare, în funcţie de disponibilitatea dozelor de vaccin şi de solicitările pe plan local, şi celelalte patru spitale militare din reţeaua medicală a MApN vor putea creşte ritmul de vaccinare, respectiv vor putea asigura vaccinarea fără programare prealabilă, a anunţat MApN.
Suplimentar, MApN a operaţionalizat 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcţiei medicale a MApN, care acţionează gradual, începând din 21 aprilie, în sprijinul autorităţilor locale, în localităţi izolate sau greu accesibile, la propunerea şi solicitarea Direcţiilor de sănătate publică judeţene.