Este unul din cei doisprezece apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și unul din cei patru evangheliști. Alături de Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, Sfântul Evanghelist Luca și Sfântul Evanghelist Marcu, Sfântul Apostol Matei este autorul uneia dintre cele patru Evanghelii, care alcătuiesc partea principală a Noului Testament.
Sfântul Apostol Matei locuia în Capernaum și era vameș, în vremea în care Iisus Hristos propovăduia în ținutul Galileii. Martor al minunilor săvârșite de Iisus, a urmat chemării: "Vino după mine" pe care i-o adresează Mântuitorul.
A fost numit Levi al lui Alfeu de către ceilalți trei evangheliști, pentru a i se acoperi viața de vameș, așa cum era cunoscut, pentru cinstea apostoliei în care a ajuns mai pe urmă. Dar Sfântul Apostol Matei, din multă smerenie, scrie singur despre sine în Evanghelia sa și arată pe față numele său, povestind înaintea tuturor viața pe care a avut-o mai înainte, nerușinându-se a-și mărturisi păcatele.
Ocupația de vameș era disprețuită de evrei, căci vameșii strângeau dările ce se cuveneau stăpânirii romane săvârșind adeseori abuzuri. Despre alegerea sa, Sfântul Evanghelist Matei spune: "Și plecând Iisus de acolo, a văzut un om care ședea la vamă, cu numele Matei, și i-a zis acestuia: Vino după Mine. Și sculându-se, a mers după El" (Matei cap. 9,9).
Apoi Domnul a intrat în casa acestui vameș, unde s-a făcut ospăț și s-au adunat vecinii, prietenii și mulți cunoscuți, vameși și păcătoși, care au stat alături de Hristos. S-a întâmplat ca acolo să vină și farisei, iar aceștia au întrebat ucenicii Mântuitorului de ce dascălul lor mănâncă și bea cu păcătoșii și cu vameșii.
Iar Domnul, auzind cuvintele lor, a zis către dânșii: "Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Dar mergând, învățați ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că n-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință" (Matei 9, 12-13).
Din acea vreme Sfântul Apostol Matei s-a făcut ucenic și următor al lui Hristos și s-a învrednicit a fi cinstit între cei doisprezece apostoli.
Fiind învățat, a scris una dintre cele patru Evanghelii, în limba aramaică, aceasta fiind cea dintâi în ordine cronologică (ani 43-44).
A propovăduit Evanghelia în țara sa, apoi în Parția, Midia, Etiopia, vestind tuturor mântuirea prin Iisus Hristos. A suferit moarte martirică în Etiopia, fiind ars pe rug. (sursă: vol. "Viețile Sfinților").