Comedia lui Nae Caranfil, 6,9 pe scara Richter, va rula vineri, 21 octombrie, de la 21.00, în prezența regizorului. Povestea actorului de teatru care navighează cu greu între rolul complicat dintr-un spectacol de musical, o nevastă geloasă până la depresie și obsesia marelui cutremur devastator, anunțat ca iminent de experți, îi are în distribuție pe Teodor Corban, Laurențiu Bănescu, Maria Obretin și Simona Arsu. Filmul va fi lansat anul viitor în cinematografe de Voodoo Films.
Cu o lună înaintea premierei oficiale, Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude, o adaptare liberă după opera lui Max Blecher, recompensată cu Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Locarno, va putea fi vizionată în festival.
Cinefilii au ocazia să vadă primii și Fixeur, al lui Adrian Sitaru, proiectat de curând la cel mai mare festival din America de Nord, Toronto IFF, precum și la Tokyo IFF. Drama unui jurnalist (Tudor Aaron Istodor) care-și pune la îndoială ambițiile și meseria în timp ce documentează un material despre minore exploatate sexual va ajunge în cinematografe în ianuarie 2017.
În avanpremieră va rula și Afacerea Est, regizat de Igor Cobileanski, o tragicomedie despre doi bărbați (Ion Sapdaru și Constantin Pușcașu) care, constrânși de sărăcie și lipsa de perspective, devin parteneri de afaceri.
Din Republica Moldova vine și Anișoara, filmul Anei Felicia Scutelnicu (Panihida) care a cucerit recent publicul și presa la Festivalul de la San Sebastian, în competiția New Directors, și la Filmfest München. Filmat cu actori non-profesioniști, într-un sat pitoresc de peste Prut, Anișoara este, potrivit Variety, un omagiu blând și eliberator despre prima dragoste și maturizarea unei fete.