În jurul său, bucăți mari de pământ și gheață erau aruncate la distanță, sugerând o explozie de proporții. De atunci, au fost identificate peste 20 de cratere similare, cel mai recent fiind descoperit în august.
Oamenii de știință au propus numeroase teorii pentru a explica apariția acestor cratere, inclusiv posibila cădere a unui meteorit sau intervenția extratereștrilor. Recent, însă, o echipă de specialiști din domenii variate a formulat o nouă ipoteză, combinând schimbările climatice și structura geologică specifică a regiunii. Rezultatele studiului au fost publicate și sugerează un mecanism unic de formare, generat de o interacțiune complexă între topirea permafrostului și acumularea de gaz metan, potrivit CNN.
O nouă teorie despre formarea craterelor
Ipoteza inițială era că aceste cratere apar atunci când metanul acumulat sub permafrost – un gaz cu puternic efect de seră – generează o umflătură la suprafață, care ulterior explodează din cauza presiunii. Însă mecanismul exact prin care metanul devine atât de concentrat și originile sale au rămas până acum neclare.
O echipă de cercetători, inclusiv inginerul chimist Ana Morgado de la Universitatea din Cambridge, a analizat mai atent formarea presiunii gazului. Studiul lor a sugerat că între straturile de permafrost și depozitele adânci de metan se află o zonă de „criopeg” – un strat gros de apă sărată care, spre deosebire de apa obișnuită, nu îngheață. Pe măsură ce permafrostul de deasupra începe să se topească sub efectul încălzirii globale, apa rezultată se infiltrează în acest strat de criopeg, generând presiune suplimentară care deteriorează straturile de metan solid de dedesubt.
Acumularea de presiune și deteriorarea progresivă a acestui metan solid poate duce la o eliberare explozivă, lăsând în urma sa un crater vast. Procesul complet poate dura chiar și decenii, iar condițiile geologice unice din Siberia sunt un factor esențial pentru acest fenomen.
O teorie contestată: Divergențele din comunitatea științifică
Unii experți ruși pun sub semnul întrebării această explicație, subliniind că structura geologică a regiunii este mult mai complexă decât sugerează ipoteza. Evgeny Chuvilin, cercetător la Institutul de Știință și Tehnologie Skolkovo din Moscova, avertizează că permafrostul din Siberia este extrem de dens, ceea ce ar face dificilă infiltrarea apei în straturile adânci de criopeg. De asemenea, el subliniază că în regiunile de permafrost metanul se acumulează mai degrabă în straturile superioare, unde presiunea ridicată provoacă explozii spontane.
Lauren Schurmeier, geofizician la Universitatea din Hawaii, este de acord că noua teorie este interesantă, însă crede că există multiple surse posibile de gaz pentru aceste cratere și că sunt necesare studii suplimentare pentru a înțelege complet acest fenomen.
Impactul schimbărilor climatice asupra fenomenului
Majoritatea oamenilor de știință susțin că schimbările climatice contribuie la formarea acestor cratere și la creșterea frecvenței lor. Temperaturile în creștere afectează structura permafrostului, permițând acumularea de presiune în cavități subterane pline de gaz metan. Aceste schimbări vor continua să agraveze fenomenul, mai ales că multe dintre cratere au apărut după veri extrem de calde.
Mai mult, craterele nu doar că sunt influențate de schimbările climatice, dar le și agravează. Metanul eliberat în atmosferă în urma exploziilor este un gaz cu un efect de seră de până la 80 de ori mai puternic decât dioxidul de carbon pe termen scurt, ceea ce accelerează procesul de încălzire globală.
Perspective și monitorizarea craterelor
Studierea craterelor din Siberia poate oferi indicii despre cum ar putea arăta pe viitor regiunea arctică, mai ales în condițiile accelerării schimbărilor climatice. Oamenii de știință din Rusia monitorizează deja aceste movile presurizate din zonă pentru a anticipa potențiale explozii. „Nu putem prezice exact când și unde va apărea un nou crater,” spune Vasily Bogoyavlensky de la Academia Rusă de Științe, dar monitorizarea ajută la înțelegerea riscurilor și a modului în care se desfășoară acest proces.
Pentru Morgado și echipa sa, formarea acestor cratere simbolizează o schimbare rapidă și intensă a planetei noastre, alimentată de activitățile umane. „Nu mai vorbim de schimbări care se produc în milenii,” spune ea, „ci de procese care au loc în decurs de doar câteva decenii.”
