UPDATE 08:50 - Atac masiv rusesc asupra sistemului de electricitate; Polonia a ridicat de la sol avioane în spaţiul său aerian
Explozii au zguduit capitala Kiev şi alte oraşe ucrainene duminică dimineaţa, în timp ce Polonia a ridicat de la sol avioane de vânătoare, după ce cele două ţări au anunţat că un atac masiv cu rachete al Rusiei era în desfăşurare, transmit Reuters şi AFP.
"Un alt atac masiv asupra sistemului de electricitate are loc", a scris ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, pe Telegram.
Oficial ucraineni au anunţat că au întrerupt furnizarea de electricitate în unele regiuni, inclusiv la Kiev, ca măsură preventivă.
În Polonia, comandamentul central a anunţat pe reţeaua X că, ”din cauza unui atac masiv al Federaţiei Rusiei care utilizează rachete de croazieră, rachete balistice şi drone împotriva unor instalaţii situate, printre altele, în vestul Ucrainei, avioane poloneze şi aliate au început să opereze în spaţiul nostru aerian".
Potrivit comandamentului, "au fost activate toate forţele şi resursele la dispoziţia sa, perechi de avioane de vânătoare de serviciu au fost ridicate de la sol, iar sistemele de apărare antiaeriană de la sol şi sistemele radar de recunoaştere au atins cel mai înalt stadiu de pregătire".
Explozii au fost auzite în Ucraina în oraşul Zaporijia (sud-est) şi în portul Odesa de la Marea Neagră, iar forţele aeriene ucrainene au emis alerte roşii de raid, deşi amploarea atacului nu era clară.
Forţele aeriene le-au transmis locuitorilor să caute adăpost şi au afirmat că un număr de rachete, inclusiv diferite tipuri de rachete de croazieră, zburau prin spaţiul aerian ucrainean.
Atacul cu rachete a urmat după o lovitură cu drone asupra Kievului în cursul nopţii. Acoperişul unui imobil a luat foc din cauza resturilor căzute şi o persoană a fost rănită, au transmis oficiali ai capitalei, pe Telegram.
Ucraina se află în alertă de mai multe săptămâni, temându-se de un atac cu rachete odată cu apropierea iernii. Atacuri anterioare au vizat reţeaua de electricitate şi au provocat întreruperi majore.
UPDATE
Explozii au fost raportate în capitala Kiev, dar și în orașele Kropyvnytskyi, Cherkasy, Dnipro, Kryvyi Rih, Odesa și Zaporojie. Administrația militară din regiunea Kiev a comunicat că, în urma căderii resturilor de rachete, acoperișul unui bloc de locuințe cu cinci etaje a fost cuprins de flăcări într-unul dintre cartiere. Cel puțin o persoană a fost rănită în urma acestui atac.
De asemenea, administrația militară din Kiev a menționat că incendiul a avut loc în cartierul Pechersk al orașului, în urma impactului resturilor de rachete.
Forțele aeriene ucrainene au emis alerte de raid aerian în toate regiunile țării în jurul orei 6.00, semnalând pericolul iminent al atacului.
Au fost lansate numeroase rachete de croazieră și balistice din Marea Neagră, precum și din regiunile Astrahan și Krasnodar din Rusia, îndreptându-se către diverse zone din Ucraina.