Donald Trump a declarat luni că Microsoft face parte dintr-un grup de companii luate în considerare pentru a cumpăra platforma chineză, ca parte a unui plan al guvernului american pentru a evita ca aplicaţia să fie interzisă în SUA.
Donald Trump a refuzat să dea numele celorlalţi pretendenţi, dar a spus că sunt „companii de top”.
Potrivit postului public de radio american NPR, guvernul încearcă să formeze un grup de investitori în jurul Oracle (furnizor de cloud) pentru a prelua controlul asupra algoritmului şi datelor platformei, păstrând compania chineză ByteDance ca acţionar minoritar.
Microsoft a refuzat să comenteze, iar TikTok şi ByteDance nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters pentru un comentariu.
Aplicaţia TikTok, care are aproximativ 170 de milioane de utilizatori americani, a fost scoasă pentru scurt timp din uz chiar înainte de intrarea în vigoare, la 19 ianuarie, a unei legi care cere proprietarului său chinez ByteDance, din motive de securitate naţională, fie să o vândă, fie să se închidă, fiind interzisă în SUA.
Trump, după ce a preluat funcţia prezidenţială la 20 ianuarie, a semnat un ordin executiv prin care încearcă să amâne cu 75 de zile aplicarea legii.
Trump a declarat săptămâna trecută că se află în discuţii cu mai multe persoane cu privire la cumpărarea TikTok şi că va avea probabil o decizie cu privire la viitorul popularei aplicaţii în 30 de zile.