Oficialii COTAR spun că fiecare aplicaţie încasează lunar 20 de euro de la aproape 40.000 de taximetrişti din Bucureşti, Ilfov şi oraşele mari ale României, adică 800.000 de euro lunar, dar nu plătesc aceleaşi costuri ca dispeceratele.
„Una dintre firmele care oferă o aplicaţie de tip dispecerat a avut iniţial un dispecerat autorizat, apoi a renunţat (...), după ce şi-a dat seama că trebuie să plătească lunar circa 40.000 de lei. (...) Aplicaţiile care ne vorbesc despre minunile tehnologiei şi despre grija pentru populaţie au încasări de circa 800.000 de euro pe lună şi zero costuri”, confom unui comunicat COTAR.
Documentul mai aminteşte că din acest motiv ar avea de suferit peste 20.000 de angajaţi ai dispeceratelor din întreaga ţară, din care peste 2.000 numai în Bucureşti.
Potrivit estimărilor COTAR, în Capitală ar fi circa 10.000 de taximetrşti cu autorizaţie, în timp ce tabăra concurentă, adică taximetrişti din Ilfov şi cei care practică sistemul ride-sharing, ar număra 23.000 de şoferi.
În aceste condiţii, COTAR anunţă alte proteste, în perioada următoare, "pentru eliminarea din legea care sancţionează transportul ilegal de persoane a sintagmei „în mod repetat”, cea care din 2015 face imposibilă intervenţia organelor competente pentru amendarea şi eliminarea de pe piaţă a celor care fac piraterie în transporturile rutiere de persoane."
Reacţia transportatorilor autorizaţi vine după ce, joi, managerii uneia dintre cele mai cunoscute şi folosite aplicaţii de gen gen AGREGATOR au acuzat primarul general Gabriela Firea că susţine anumite grupuri de interese din taximetrie, că face confuzie între delimitarea serviciilor de transport şi că instituţia pe care o conduce oferă soluţii
"Îi transmitem doamnei primar general Gabriela Firea faptul că primim informaţii contradictorii din partea primăriei. Direţtia de control ne-a transmis (în 2013) că nu avem nevoie de nicio autorizare conform legii nr. 38/2003 (a taximetriei)," se spunea în comunicatul firmei care gestionează o aplicaţie agregator .