Traficul rutier va fi restricţionat pe Bulevardul Unirii, segmentul cuprins între Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Mircea Vodă, pe ambele sensuri de circulaţie. Gradual, în funcţie de numărul de participanţi, pot fi instituite restricţii suplimentare pe Bd. I.C. Brătianu, segmentul cuprins între Pod Şerban Vodă şi Str. Colţea (ambele sensuri), traficul desfăşurându-se prin pasajul Unirii; pe Str. Halelor, segmentul dintre Bd. I.C. Brătianu şi Spl. Independenţei, sensul dinspre Bd. Corneliu Coposu către Pod Naţiunile Unite şi pe Spl. Independenţei, segmentul cuprins între Banca Internaţională a Religiilor şi Aleea Dealul Mitropoliei.
Poliţiştii recomandă ca rute ocolitoare: Spl. Independenţei – Piaţa Unirii – Bd. Corneliu Coposu; Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii – Spl. Unirii şi Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piaţa Universităţii.
Restricţiile sunt impuse din cauza spectacolului oferit de Primăria Capitalei cu ocazia redeschiderii fântânilor arteziene din Piaţa Unirii. Este vorba de o reprezentaţie a Orchestrei Simfonice Bucureşti şi un spectacol multimedia, accesul fiind gratuit.
Spectacolul inaugural intitulat „Simfonia Apei” va începe la ora 20:00, la scena montantă în Parcul Unirii, pe acordurile Orchestrei Simfonice Bucureşti, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, alături de pianistul Ştefan Doniga şi dansatorii Ana Vişan şi Bogdan Iacob din cadrul „Gigi Căciuleanu Dance Company”.
"De la ora 21:00, bucureştenii prezenţi la eveniment vor putea asista la un adevărat regal artistic, conceput astfel încât să ducă vizitatorii într-o călătorie prin 7 lumi care vor vorbi despre România – lumea apei, a focului, a pământului, a aerului, lumea vegetală şi lumea Centenarului, toate prefaţate de lumea astrală", informează Primăria Capitalei.
Reabilitarea şi modernizarea celor 17 fântâni arteziene este o obligaţie prevăzută în Contractul de Concesiune încheiat între Municipiul Bucureşti şi Apă Nova Bucureşti, investiţiile fiind suportate integral de Apa Nova Bucureşti. Reabilitarea fântânilor face parte dintr-un program din fonduri proprii Apa Nova, cu o investiţie iniţială estimată la 7 milioane de euro.
"Fântâna centrală din Piaţă Unirii are integrate patru „ecrane de apă” orientate spre cele patru puncte cardinale, menite să creeze o platformă multimedia imensă pentru videoclipuri, dar şi proiecţii laser, dispunerea
ecranelor de apă oferind un efect tridimensional unic în Europa. Acum sistemul monitorizat complet digital permite controlul oricărei unităţi individuale din întregul complex de 44 de fântâni independente dispuse pe 1.4 km de la Piaţa Alba Iulia până în Piaţa Constituţiei. După modernizare, începând cu data de 28 septembrie, fântânile din Piaţa Unirii vor oferi vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, atât cât vremea o va permite", potrivit sursei citate.
Fântânile din Piaţa Unirii, construite la sfârşitul anilor ’80, reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume (1.4 km), cu o suprafaţă a apei de 16.200 m², unic prin modul de dispunere în centrul Capitalei.