Bunăstarea vieții depinde în esență de doi factori. Pe de o parte, clima, deoarece iernile aspre stau adesea la baza alegerii unor persoane de a se muta în țări cu o climă mai blândă. Dar probabil cel mai mare motiv este puterea de cumpărare, împreună cu o impozitare mai favorabilă, care devin factori determinanți în împingerea unui pensionar să se mute în străinătate.
Impozitele, nivelul de trai și puterea de cumpărare sunt factorii după care penionarii italieni își aleg locul potrivit pentru a locui.
Problema pensiilor mici în Italia este una veche, pentru că regulile de calcul ale sistemului sunt de fapt destul de stricte. Și apoi pentru că taxele sunt foarte mari. Mult mai mari decât în multe alte țări din Europa. Așadar, pensionarii italieni aleg transferul rezidenței într-o țară în care pensia valorează mai mult.
Insulele Canare, Portugalia, dar și țările din Est precum Ungaria și România, sunt destinațiile alese de pensionarii italieni care doresc să-și îmbunătățească situația de viață.
Acum și alte destinații mai puțin populare prind. De exemplu Albania, care are o legislație fiscală avantajoasă pentru pensionari. Aici dubla impozitare nu se aplică chiar dacă țara nu este membră a UE, iar pensionarul italian își va primi în continuare pensia așa cum a fost deja impozitată în Italia, scrie proiezionidiborsa.it, citat de StiriDiaspora.
Avantajul în acest caz nu ar fi cuantumul pensiei, deoarece pensionarul va primi aceiași bani. Mai degrabă, puterea de cumpărare a acestor bani este mai mare în Albania decât în Italia, mai ales în orașele mari. Și același lucru se poate spune și despre România, Slovacia sau Bulgaria, unde pensiile din străinătate nu sunt supuse impozitării în statul de reședință.