Probabil ați utilizat de multe ori cuvântul telepatie, însă fără să-i acordați importanța care i se cuvine.
Procesul de transfer al gândurilor de la o minte la alta a reprezentat întotdeauna un subiect controversat, dar intens studiat, în special în spatele ușilor închise. Guvernele marilor puteri au alocat fonduri importante pentru a transforma acest fenomen într-o armă indestructibilă.
Denumirea de „telepatie” a fost propusă în 1882 de Frederic W.H. Myers, cercetător britanic în domeniul parapshihologiei, dezvoltator al ideii de niveluri multiple ale conștiinței. Termenul provine din limba greacă, unde „tele” înseamnă „departe”, iar „pathos” este „simțire” și exprimă fenomenul de transmitere a gândului între două sau mai multe persoane pe alte cai de comunicare decât cele accesibile simțurilor. Această reprezintă cel mai răspândit și, poate, cel mai vechi fenomen parapshihologic.
Mai multe articole din presa internațională povestesc despre un experiment reușit al americanilor, dar ținut la secret. Un număr limitat de soldați din trupele de elită, cu aptitudini speciale, ar fi fost instruiți cum să utilizeze telepatia pentru a transmite între ei anumite coduri secrete. Și ar fi aplicat acest lucru în momente cheie.
Chiar dacă mai marii acestei luni au încercat să păstreze în derizoriu acest procest interesant, numit telepatie, ei bine, o cercetare din anul 2014, foarte puțin mediatizată a demonstrat științific că această comunicare de la minte la minte chiar există.
Experiment reușit, validat științific
Neurologul Carlos Grau de la Universitatea din Barcelona și colegii săi au întreprins un experiment foarte inteligent prin care semnalele recepționate de un electroencefalograf EEG de la subiecți din India au fost transmise prin Internet ca mesaje de poștă electronică altor subiecți din Franța ale căror scalpuri au fost echipate cu Trans Cranial Magnetic (TMS). Dispozitivele TMS, care au fost utilizate pentru a trata anxietatea și depresia, stimulează electric activitatea nervoasă în creier prin scalpii intacți folosind câmpuri magnetice puternice.
În acest experiment, stimulatorii TMS au fost plasați peste cortexul occipital (vizual) din spatele creierului, creând un fulger perceput de lumină, numit fosfenă, prin activări neurale în cortexul vizual. Subiecții din India au fost instruiți să genereze un semnal EEG reprezentând fie cifra unu, fie zero folosind un monitor biofeedback.
Cifra unu a fost generată atunci când subiecții și-au imaginat mișcarea unei mâini, în timp ce cifra zero a fost produsă atunci când subiecții și-au imaginat mișcarea unui picior. Acestea au fost transmise prin e-mail din India în Franța și au fost direcționate către unul dintre cele două dispozitive TMS montate pe scalpurile subiecților. Datele cu cifra unu au fost direcționate către un electrod TMS care a determinat o percepție a fosfenei, în timp ce datele cu cifra zero au fost direcționate către un alt dispozitiv TMS a cărui activitate nu producea fosfene.
Rata erorilor, aproape inexistentă
Astfel cercetătorii au arătat că este posibilă o comunicare lingvistică simplă. Concluzia este că experimentul a funcționat. Transmiterea de la minte la mine s-a produs, iar rata erorilor a variat între 1 și 11%, cu mult sub așteptări. Această demonstrație este mult mai importantă decât pare la prima vedere. Practic experimentul lui Grau și a colegilor lui a arătat că oricând, dacă se dorește cu adevărat, se poate naște un nou mijloc de comunicare, cu adevărat revoluționar și care ar putea fi accesibil oricui.
Așadar, într-o zi bună zi, am putea ajunge ca în loc să trimitem mesaje text, să vorbim sau să privim într-o cameră web, să „gândim” pur și simplu mesajul nostru și să-l transmitem către interlocutor, care ne va răspunde într-o manieră similară. Totuși, în momentul de față, telepatia este o armă secretă, utilizată și accesibilă controlat doar de anumiți oameni bine instruiți. Probabil va trece mult timp până când descifrarea fenomenului va fi expusă public. Studii și experimente se fac în continuare pe acest subiect, care are mult loc de progres în viitor. CIFRE 1963 este anul în care rusul Leonid Vasiliev a desfășurat mai multe experimente de sugestie mentală la distanță (nevalidate științific), reușind să comande mișcări pe care subiecții le executau fără a fi conștienți că ascultă ordine.
Exerciții simple de TELEPATIE
Cum telepatia este accesibilă tuturor, chiar dacă nu controlat, vă propun să încercați câteva exerciții simple, pentru amuzamentul vostru:
Exercitiul 1: Antrenarea telepatiei. Încercați să transmiteți un desen, dar care să fie o formă geometrică. Desenați-l singur, într-o cameră, în timp ce în cealaltă se fie cel căruia doriți să îl transmiteți. Apoi rugați-vă prietenul să ghicească ce ați desenat.
Exercitiul 2: Întâlnirea telepatică. Insistați la un cunoscut să vă apeleze mental la orice moment al zilei. Va trebui să aibă la el o fotografie cu dumneavoastră și să o privească intens. Apoi el să noteze când a efectuat apelul. Când dumneavoastră vă veți gândi la el în acea zi, să vă notați ora. Apoi comparați rezultatele.
Exercitiul 3: Semnalul invizibil. Când vă aflați în metrou, în autobuz sau într-un loc cu multă lume, așezat pe un scaun, cereți-i, în mod telepatic, unei personae aflată în apropierea dumneavoastră să se întoarcă. Puteți chiar să-I copiați și poziția pentru a fi mai receptive. Sunt destul de multe persoane, care reacționează la astfel de stimuli.