Deşi în piesă avem de a face cu o situaţie greu de înţeles astăzi, condiţia femeii dinainte de emanciparea ei socială, spectacolul rupe zăgazurile prejudecăţilor, „scorpia” – care e, de fapt, femeia în dezacord cu „spiritul secolului” – îmblânzindu-se din propria ei voinţă şi, de ce nu, descoperind dragostea.
Tot în aceeași zi, la ora 19.00, Teatrul de Comedie marchează deschiderea stagiunii și la Sala Nouă cu spectacolul „Emancipare”, text și regie Radu Iacoban, spectacol care se regăsește deja în selecția mai multor festivaluri importante din țară.
Proiectele noii stagiuni
Alexandru Dabija revine la Teatrul de Comedie unde va începe repetițiile la spectacolul-eveniment „Micul prinț” de Antoine de Saint-Exupéry, cu Dorina Chiriac, Florin Piersic Jr., Valentin Teodosiu, Florin Dobrovici, Bogdan Cotleț, Sandu Pop, Mirela Oprișor, Alexandru Bogdan și alții. Muzica va fi semnată de Ada Milea, iar Mircea Cantor va concepe o instalație vizuală modernă care va amplifica lumea fantasică a Micului Prinț. Premiera va avea loc la sfârșitul acestui an.
„Kimberly Akimbo” de David Lindsay-Abaire cu Virginia Mirea în rolul principal va intra de asemenea în repetiții luna viitoare la Sala Studio. Regia este semnată de Andreea Vulpe, iar scenografia de Cristina Milea. Din distribuție mai fac parte Mihaela Teleoacă, Vlad Bîrzanu, Laura Creț și Ioan Coman.
Premiera oficială a spectacolului „Suflete moarte”, dramatizare de Mihail Bulgakov după N.V. Gogol, regizat de Vlad Cristache, se desfășoară pe scena Sălii Radu Beligan, într-un decor gândit de Andu Dumitrescu. Montarea celor doi este o propunere îndrăzneață care evidențiază această capodoperă a literaturii universale. O morgă, o drezină, o gubernie din Rusia secolului al XIX-lea capătă valențe universale și demască într-o manieră comică o lume putredă și lipsită de morală.
Începutul anului 2017 îl readuce pe Horațiu Mălăele în postura de regizor, acesta urmând să monteze un spectacol pe un text contemporan românesc.
Spre finalul stagiunii, regizorul angajat al Teatrului de Comedie, Vlad Massaci, va monta un nou spectacol pe scena Sălii Radu Beligan.