Ordonanța controversată din domeniul fiscalității care a scandalizat mediul de afaceri și a provocat pierderi la BVB ar urma să fie discutată, azi, în Guvern. Ea va figura pe ordinea de zi suplimentară, informează Realitatea TV, care îl citează pe ministrul Muncii Marius Budăi.
Guvernul propune ca, de la 1 ianuarie 2019, să se aplice instituţiilor financiar-bancare o taxă denumită ''taxa pe lăcomie", în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare, impactul acestei măsuri putând ajunge la trei miliarde de lei.
Comisionul de administrare pentru Pilonul II de pensii va scădea de la 2,5% la 1%, iar o persoană se poate retrage de la un fond de pensii, pe bază de cerere individuală, după minimum cinci ani de participare.