Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au anunţat vineri, că procurorii au început cercetările după ce cadavrul unui bărbat de 57 de ani, din Bucureşti, a fost găsit la începutul acestei săptămâni în albia pârâului „Călmăţui”, în extravilanul comunei Mihăeşti.
Poliţiştii şi procurorii au făcut ample verificări pentru identificarea autorului faptei, având în vedere că trupul victimei prezenta urme de violenţă.
Principalul suspect este un tânăr de 22 de ani, din comuna Mihăeşti.
“În fapt, s-a stabilit că, în noaptea de 23/24.10.2023, autorul, însoţit de prietena sa, o tânără în vârstă de 19 ani, s-au deplasat cu trenul din direcţia Bucureşti -Roşiori de Vede, ocazie cu care au întâlnit victima N.G. Toţi trei au coborât în gara CFR Roşiori de Vede, de unde au luat un taxi ce i-a transportat până la domiciliul autorului, din comuna Mihăeşti, judeţul Olt. Acolo, pe fondul consumului de alcool şi al geloziei, întrucât victima i-a făcut avansuri sexuale prietenei autorului, între cei doi s-a iscat un conflict fizic, împrejurare în care autorul i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii, picioarele şi cu o cheie tubulară metalică în zona feţei şi a toracelui, provocându-i leziuni, respectiv fracturi costale, de stern şi rupturi de organe interne, ce au condus la decesul victimei”, au precizat procurorii.
Anchetatorii au adăugat că tânărul de 22 de ani a târât cadavrul de la locuinţă pe un câmp din imediata apropiere, aruncându-l apoi în albia pârâului Călmăţui.Tânărul şi-a recunoscut comiterea faptei în timpul audierilor.
El a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.