Retina oferă o fereastră unică şi accesibilă pentru a evalua procesele patologice care stau la baza bolilor vasculare şi neurologice sistemice care sunt asociate cu riscuri crescute de mortalitate, a scris autorul studiului, dr. Mingguang He, profesor de epidemiologie oftalmică la Universitatea din Melbourne şi Centrul pentru Cercetarea Ochilor din Australia.
Studiul a fost publicat in aceasta saptamana în British Journal of Ophthalmology.
În cadrul studiului au fost analizate peste 130.000 de imagini retiniene din eşantioane date de persoanele care participă un studiu guvernamental pe termen lung, cu peste 500.000 de participanţi din Regatul Unit cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani.
Folosind un model de învăţare profundă, care este o formă de învăţare automată, cercetătorii au estimat o „diferenţă de vârstă retiniană” între sănătatea biologică reală a ochiului şi vârsta persoanei de la naştere, potrivit CNN.
În urma studiului s-a constatat că a existat o creştere cu 2% a riscului de deces din orice cauză pentru fiecare an de diferenţă între vârsta reală a unei persoane şi vârsta biologică mai înaintată identificată în ochi.
Decalajele mai mari de trei, cinci şi 10 ani între vârsta reală şi vârsta biologică măsurată din retină au fost asociate semnificativ cu un risc cu până la 67% mai mare de deces din cauza unor boli specifice, chiar şi după luarea în considerare a altor factori, cum ar fi hipertensiunea arterială, greutatea şi diferenţe de stil de viaţă, cum ar fi fumatul.
Leziunile vaselor de sânge din spatele ochiului, numite retină, pot fi semne precoce ale leziunilor nervoase din cauza diabetului, hipertensiunii arteriale, bolilor coronariene, chiar şi cancerului, precum şi glaucomului şi legate de vârstă.
Verificarea semnelor de boală este un motiv esenţial pentru care medicul dilată ochii pentru o cercetare în profunzime la examenele anuale oftalmologice.