Primul ministru al României a contrazis dezvăluirea făcută de Financial Times, dar și declarațiile ministrului de Externe, susținând că SUA nu a cerut României date despre ancheta penală în cazul fraților Tate.
„Statele Unite nu a făcut nicio solicitare către România cu privire la situația juridică a unor cunoscuți influenceri străini investigați de autoritățile române.
Nu au existat solicitări nici în timpul discuției sau după aceasta!
România și SUA împărtășesc aceleași valori privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, a scris Marcel Ciolacu pe contul personal de pe rețeaua X.
Administrația Trump presează România să ridice restricțiile fraților Tate, transmite Financial Times. Andrew Tate, citat de Daily Mail, a declarat după victoria lui Trump la alegerile prezidențiale din 2024 că se mută înapoi în America pentru că ”bărbații sunt din nou la conducere”, conform unui comentariu pe care l-a scris pe rețelele de socializare, mai arată publicația citată.
Andrew Tate se află, însă, în arest la domiciliu în dosarul care vizează presupusa exploatare sexuală a 34 de femei, după ce Curtea de Apel București a admis recursul DIICOT.
Ministrul de Externe, Emil Hurezeanu, a confirmat că a existat o discuție în care trimisul special al SUA, Richard Grenell, i-a menționat pe frații Tate și interesul acestuia pentru ei.
Frații Tate, ajutor nesperat de la cel mai puternic om al lumii. Administrația Trump îi vrea liberi să intre în SUA
De altfel, Richard Grenell a amintit pentru Financial Times de postările sale de pe X, fostul Twitter, prin care îi susține pe frații Tate, acuzați în România de trafic de persoane, viol în formă continuată și constituire de grup infracțional.
Aceștia se confruntă cu o serie similară de acuzații și în Marea Britanie, iar în urmă cu o săptămână au apărut primele astfel de acuzații și în SUA.
Hurezeanu a declarat că a existat o discuție într-unul dintre holurile conferinței, atunci când ministrul român de Externe a inițiat un dialog cu trimisul lui Trump pentru a afla dacă Grenell intenționează să viziteze România.