„Această problemă, că se vinde terenul către străini, asta o face, din păcate, tot cetățeanul și proprietarul de teren român care de multe ori preferă să vândă fie unei societăți comerciale, finei unei persoane fizice străine, sau uneori o societate comercială românească e preluată de o societate comercială cu capital străin”, a spus ministrul la un post de televiziune.
„Nicăieri nu s-a găsit această formă de a opri cumpărarea terenului de către persoane din afara statului respectiv. Și atunci singura modalitate e cea de a plafona suprafața care poate fi deținută de o persoană fizică, respectiv juridică. Altfel nu o să se poată opri acest fenomen”, a explicat Oros.
„De aceea și această preocupare a Comisiei Europene, care e în discuție de peste un an, de a plafona subvențiile, pentru că foarte multe fonduri străine vin să cumpere terenurile agricole în primul rând pentru subvenții care sunt foarte avantajoase. Și sunt foarte multe fonduri care nici măcar n-au de a face cu Europa. Or, acolo în subvenții se găsesc doar bani europeni. De aceea este această preocupare la nivel european”, a mai spus ministrul.