Dezvoltatorul suedez Skanska este aproape de a încheia această tranzacție, care este evaluată între 40 și 50 de milioane de euro, marcând intrarea lui Tiborcz pe piața imobiliară din România.
Equilibrium 1, situată în zona de business Barbu Văcărescu din nordul Capitalei, este o clădire de birouri de clasă A, cu 12 etaje și o suprafață închiriabilă de 20.700 de metri pătrați. Finalizată la sfârșitul anului 2019, clădirea beneficiază de un design modern și include 3.500 de metri pătrați de spațiu verde, oferind un mediu de lucru premium.
Suprafața medie închiriată de fiecare companie este de aproximativ 1.000 de metri pătrați, ceea ce reflectă flexibilitatea și atractivitatea spațiului oferit.
Printre chiriași se numără companii din industrii diverse, precum farmaceutică, agricultură, drept, comunicații, construcții și retail. Investiția în această clădire s-a ridicat la 37 de milioane de euro.
Tiborcz a demonstrat deja un interes crescut pentru sectorul imobiliar, iar această achiziție ar consolida poziția sa ca investitor major în regiune.
Istvan Tiborcz, în vârstă de 38 de ani, se numără printre cei mai influenți antreprenori din Ungaria. Averea sa, estimată la aproximativ 250 de milioane de euro, a crescut semnificativ în ultimii ani. Gránit Asset Management, firma prin care Tiborcz își desfășoară investițiile, administrează active ce depășesc 2,2 miliarde de euro, majoritatea fiind concentrate în fonduri de investiții imobiliare, precum și în gestionarea activelor pentru clienți instituționali și retail.
Înafară de sectorul imobiliar, Tiborcz deține participări importante în diverse industrii, inclusiv în domeniul bancar și hotelier. În 2021, grupul său BDPST a cumpărat 57% din Granit Bank, considerată una dintre cele mai inovatoare bănci digitale din Ungaria, fondată de miliardarul Sándor Demján. Deși Granit Bank intenționa să se extindă pe piața românească în 2024, prin intermediul pașaportului european, acest plan nu a fost încă realizat, iar activitatea băncii în România nu este oficial recunoscută ca o sucursală.
O clădire emblematică din centrul Capitalei va fi transformată în hotel de 5 stele