"Pentru noi miza acestui joc este ca UE să-și ducă granițele cât mai spre est, ceea ce este și teama cea mai mare a lui Vladimir Putin și a camarilei sale. Si Ucraina dorește asta. Și Republica Moldova și Georgia doresc asta.
Ideea este să nu mai fim la granița UE, ci în mijlocul ei, ne-ar oferi un alt statut, siguranță, societatea ar fi mult mai democratică, mai relaxată. De aceea este foarte important să aducem Ucraina în Uniunea Europeană, Moldova -chiar dacă nu ne unim, să nu ne gândim așa de departe- și Georgia", a afirmat Tănase, în emisiunea "Controversat" de la Realitatea Plus.
"Deci în momentul în care va avea Uniunea Europeană o astfel de configurație care, repet, este groaza lui Putin și a camarilei, atunci și România ar avea o poziție mult mai bună decât cea din prezent în cadrul UE. E foarte rău să fi țară de graniță, foarte greu. Totul se schimbă: raportul de forțe pe plan politic, felul în care funcționează bugetele, investițiile, dezvoltarea țării, măcar pentru generațiile viitoare."
Din această perspectivă, a argumentat Stelian Tănase, ar fi de dorit ca diplomația și toți liderii români care merg în străinătate să susțină acest demers.