"Sunt o fată prinsă în corpul unui băiat... Îmi doresc mai mult decât orice să fiu fată. Te rog, încearcă să înţelegi. Nu te supăra. Te rog, ajută-mă!" Rândurile erau scrise de fiul său. Băiatul avea doar 11 ani...
"Am îngheţat! Ce am citit m-a şocat teribil", a povestit Amanda. "La acea vreme, nu ştiam nimic despre tranziţii... Nu ştiam că sunt şi copii care trec prin asta. Nu mai văzusem aşa ceva decât în filme. Şi chiar mă gândeam atunci cât de greu ar trebui să le fie... După ce am citit gândurile copilului meu, nu m-a mai interesat nimic! Nici nu-mi păsa dacă este băiat sau fată. Nu-mi doream decât să capăt putere să-i spun şi să-i arăt cât de mult îl iubesc", a continuat aceasta.
Imediat ce a ajuns acasă, s-a urcat în pat lângă Alexis şi a luat-o în braţe. Plângea, dar când a simţit căldura mamei, s-a liniştit...
Cu timpul, Alexis s-a obişnuit cu stările pe care le avea. Ce-i drept, a avut nevoie de antidepresive şi de consult de specialitate, dar, într-un final, a înţeles că nu este nimic neînregulă cu ea.
Deşi era diferită de ceilalţi doi fii ai cuplului, Aerik, 19, şi Jackson, 9 ani, Alexis nu avea nimic feminin în comportament.
"Da, se uita la Hannah Montana şi îi plăcea să coase, dar nu ne gândeam că sunt semne...", mai spune mama.
Când le-a spus şi fraţilor, aceştia au reacţionat nesperat de bine. "O.K. Stai să văd dacă am înţeles bine... Pe dinafară eşti băiat, dar eşti fată pe dinăuntru?", a întrebat Jackson. Când Alexis a dat din cap aprobator, a adăugat: "Perfect! Ce tare! Dintotdeauna mi-am dorit o soră!" De atunci, lucrurile au intrat într-un făgaş normal.
La doar doi ani, însă, de la dezvăluirea lui Alexis, Amanda a mai avut de depăşit un hop. Într-o bună zi, Zoe, cel care i-a fost soţ timp de 19 ani, a recunoscut că şi el este transexual.
"Abia începeam să mă împac cu gândul unui fiu transexual. Apoi a venit mărturisirea lui Zoe şi nu ştiam ce să mai fac! I-am spus: 'Cred că glumeşti! Aşa ceva nu se poate întâmpla de două ori în aceeaşi familie!' În acea seară, viaţa alături de soţul meu a încetat să existe. Pur şi simplu a murit. Nu există alt cuvânt pentru a descrie e s-a întâmplat. Nu ştiam ce trebuie să fac.. Pur şi simplu mă simţeam trădată. Eram şi furioasă, şi rănită, în acelaşi timp. Şi totuşi, nu-mi doream decât să o ajut să depăşească această situaţie. La început m-am gândit că nu o s-o plac femeie. Apoi, am început s-o găsesc din ce în ce mai atrăgătoare! Era fenomenală! Şi arăta incredibil! Sunt îndrăgostită până peste cap de ea! Zoe are atât de multe calităţi şi toate i s-au păstrat, chiar dacă anii au trecut... Singura diferenţă este că acum este fericită", a spus Amanda.
După ce le-a spus şi colegilor de birou că este femeie, Zoe a rămas şocată de reacţia acestora. În loc s-o stigmatizeze, aceştia i-au organizat o petrecere şi i-au lăsat tot felul de mesaje de încurajare pe birou. "Eşti minunată!", i-au scris colegii... Iar inima ei s-a umplut de bucurie.
"După mai bine de 23 de ani petrecuţi împreună, acum pot să spun, în sfârşit, că am un partener 100%, în întregime. Nu doar jumătatea pe care alesese să mi-o arate, de teamă", a mai spus Amanda.
În prezent, cei doi vor să-şi reînnoiască jurămintele de nuntă. De data aceasta, şi Zoe va purta rochie. Albă. De mireasă.