Primul caz pozitiv din centru a fost confirmat pe 14 septembrie. Este vorba despre un beneficiar care a fost internat în Spitalul Județean de Urgență Slatina, cu o zi înainte, cu simptome specifice infecției cu Sars-Cov-2.
În urma anchetei epidemiologice a DSP, a fost testat întregul personal și toți cei 71 de beneficiari ai centrului. Din cele 44 de teste pozitive confirmate marți, 43 sunt ale beneficiarilor.
DSP Olt a stabilit carantinarea centrului pentru 14 zile, începând cu 15 septembrie, izolarea la locul de muncă a celor 34 de salariați prezenți în unitate la declanșarea anchetei epidemiologice și internarea tuturor persoanelor infectate la Spitalul de Urgență Slatina și Spitalul Municipal Caracal. De asemenea, s-a decis restrângerea activității într-un pavilion, informează ziare.com