În această situație revoltătoare se află aproximativ 100 de familii din Arad. Oamenii au fost anunțați printr-un panou amplasat la intrarea pe stradă că pentru a tranzita drumul care, de fapt, îi duce spre locuințele lor trebuie să plătească între 120 și 450 de euro pe lună. Motivul: șoseaua a fost construită pe un domeniu privat, iar proprietarii s-au gândit că ar putea obține acum foloase materiale de pe urma celor care stau în blocurile și casele din vecinătate.
Aceștia au montat un panou prin care îi anunță pe locuitori cât este taxa de acces pe drum. Culmea, tariful este însă extremd e mare și diferă în funcție de proprietatea pe care o deține fiecare. Astfel, persoanele care dețin casă cu teren vor plăti lunar 450 de euro, cei care locuiesc într-un apartament cu trei camere - 180 de euro, iar cei care au apartament cu două camere - 120 de euro.
Locuatarii sunt bulversați și dau vina pe Primăria Arad care a amenajat drumul, însă nu a preluat și infrastructura de la proprietar. Potrivit autorităților, Administrația ar trebui să găsească o cale de a prelua drumul prin expropriere.