Fetițele siameze s-au născut pe 22 decembrie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa și au fost transferate ulterior la Spitalul "Marie Curie" din București.
Încă de la momentul respectiv, directorul medical de la "Marie Curie", dr. Radu Spătaru, declara că șansele de supraviețuire ale bebeluşelor sunt minime.
"Configurația siamezelor este una neprielnică, în sensul că împart, din păcate cordul; au un cord comun, și un ficat comun, ceea ce face ca prognosticul să fie unul puțin favorabil, șansele lor fiind minime la acest moment", explica atunci medicul.
De asemenea, el mai spunea că separarea siamezelor nu putea fi luată în calcul, cel puţin deocamdată.
"Este cel mai grav caz pe care l-am văzut vreodată, nu putem estima şansele de supravieţuire şi nici nu poate fi luată în calcul o intervenţie chirurgicală în acest moment", preciza dr. Spătaru.
La naștere fetițele cântăreau câte 1.500 de grame.
Mama lor, în vârstă de 24 de ani, locuiește într-un sat din județul Constanța și mai are cinci copii. Femeia nu îşi mai vizitase fiice după tranferarea lor în Capitală.