Samsung ar urma să renunțe la portul jack de 3,5 mm pentru și ar alege în schimb varianta USB-C pentru căști. Nu e o premieră, sunt o mulțime de companii care au făcut asta, dar e o surpriză că Samsung decide așa ceva. Totodată, acesta nu este singurul telefon al producătorului sud-coreean care vine fără clasicul port de 3,5mm.
Primul telefon pentru care Samsung n-a mai folosit portul clasic a fost Galaxy A8, lansat în 2018. A urmat modelul A80, în 2019. De asemenea, și celebrul Samsung Galaxy Fold vine tot fără port jack.
La fel ca în cazul Samsung Note 10, nici pentru telefonul pliabl nu-ți vei putea folosi vechea pereche de căști. Dacă va mai fi lansat vreodată pe piață. Avantajul în acest caz e că telefonul vine la pachet cu o pereche de Galaxy Buds, ca să nu duci chiar atât de tare dorul vechilor căști. Astfel, mulți potențiali cumpărători ar putea fi dezamăgiți dacă zvonul va deveni realitate.
De ce e o problemă că Samsung face asta
Pentru cei care vor fi nemulțumiți de schimbare, există opțiunea unor căști wireless, prin Bluetooth. De asemenea, dacă vrei să continui să folosești vechile căști, poți folosi în schimb un adaptor. Încă nu știm dacă producătorul îți va face viața mai ușoară și va adăuga unul în cutia telefonului Samsung Note 10. Lista de noutăți nu se oprește însă aici.
Cele mai multe zvonuri de până acum indică și spre alte schimbări. Telefonul ar putea să apară fără niciun buton fizic. Totuși, spre deosebire de portul jack, butoanele laterale nu vor lipsi, de fapt, de pe modelul Note 10. Încercarea companiei de a renunțat la butoane a fost una eșuată. Aparent, versiunea fără butoane nu ar fi trecut testele riguroase ale companiei. Dar aproape de august vom afla mai multe.