„Acest regulament va ridica restricţiile şi va facilita comerţul electronic în beneficiul consumatorilor şi companiilor prin normalizarea accesului la preţuri, vânzări şi condiţii de plată. Consumatorii online nu vor mai fi discriminaţi pe motive de naţionalitate sau loc de reşedinţă”, se subliniază în comunicatul de presă al CE.
Aproape 40% din consumatorii din UE au încredere, atunci când achiziţionează bunuri sau servicii prin internet de la vânzători situaţi într-o altă ţară a UE (Eurobarometru 397, 2015), în timp ce numai 19% din consumatori efectuează efectiv achiziţii online dintr-o altă ţară, mai arată datele din 2015).
„Noile norme ale UE privind comerţul electronic vizează exploatarea acestei potenţiale cereri transfrontaliere semnificative şi crearea de noi oportunităţi pentru companii. Astfel, vor fi eliminate obstacolele nejustificate precum redirecţionarea către site-ul din ţara consumatorului sau cerinţa de a plăti cu un card de debit sau de credit dintr-o anumită ţară. Drept urmare, se va pune capăt discriminării online pe motive de naţionalitate sau loc de reşedinţă. Nu doar consumatorii vor avea de câştigat, ci şi companiile, printre beneficiile lor putând fi enumerate: asigurarea unui acces mai bun la produsele şi serviciile oferite online; crearea unui nivel sporit de certitudine pentru companii şi mai ales consolidarea încrederii consumatorilor; reducerea costurilor de tranzacţionare şi sarcina administrativă. Ridicarea acestor restricţii marchează un pas important pentru consolidarea Pieţei Unice Digitale.
Geoblocarea (geoblocking) este o practică discriminatorie care împiedică accesarea unui magazin online găzduit într-un stat membru de către cetăţenii unui alt stat membru, în esenţă îngrădind accesul la anumite servicii sau produse, conform CE.
„Această practică este posibilă prin blocarea accesului la website-uri, refuzarea livrării sau aplicarea unor preţuri diferenţiate în funcţie de naţionalitate, ţară de reşedinţă sau locaţia consumatorului. Sectoarele cele mai afectate sunt electronice, electrocasnice şi hardware”, explică reprezentanţii Comisiei.
Iniţiativa face parte din Strategia pentru Piaţa Unică Digitală, venind în completarea altor iniţiative: eliminarea taxelor de roaming şi acordul privind accesarea serviciilor de conţinut online la nivel transfrontalier.
„Împreună cu eliminarea tarifelor de roaming şi posibilitatea ca oamenii să acceseze de oriunde din UE conţinutul online la care sunt abonaţi (portabilitatea serviciilor de conţinut online), aceasta este una dintre iniţiativele importante care transformă piaţa unică digitală într-o realitate şi creează noi drepturi digitale pentru toţi europenii”, concluzionează reprezentanţii CE.