În luna octombrie a anului trecut, la două luni de la lansarea pe piață a telefonului Galaxy Note 7, grupul sud-coreean Samsung a decis să oprească producția și vânzarea acestui dispozitiv din cauza unor defecte susceptibile să provoace o explozie. De asemenea, Samsung a cerut tuturor celor care dețin o "phableta" (terminal de talie medie între smartphone și tabletă n.r.) Galaxy Note 7 să înceteze imediat să o utilizeze.
Analizele ulterioare efectuate de Samsung și cercetători independenți nu au descoperit alte probleme la Galaxy Note 7, exceptând bateriile, ceea ce a dat naștere la speculații potrivit cărora Samsung va încerca să își recupereze o parte din pierderi prin vânzarea de telefoane Galaxy Note 7 recondiționate.
Cu toate acestea, anunțul oficial al celor de la Samsung cu privire la comercializarea de telefoane Galaxy Note 7 recondiționate i-a surprins pe unii analiști având în vedere momentul în care a fost făcut, cu doar câteva zile înainte de lansarea noului smartphone Galaxy S8, care va fi prezentat miercuri la New York, și care va fi primul său telefon premium lansat după eșecul telefonului Galaxy Note 7.