A fost un examen dificil. Candidații au avut la dispoziție patru ore ca să răspundă la 200 de întrebări tip grilă. Iar punctajul l-au obținut pe loc.
La ieșire din sala de examen, echipa REALITATEA PLUS l-a întâlnit pe Marian, care a dat Franța pe România, ca să fie aproape de familie.
"Vreau sa raman acasa, alaturi de familia mea. Eu eram psihiatru in Franta, dar vreau sa incerc aici pe chirurgie. Salariile medicilor de aici mi se par inca mici, in Franta aveam salariul dublu plus garzile platite de 3-4 ori mai mult.", spune Marian.
Nu e singurul absolvent de Medicină care s-a gândit să dea o șansă sistemului de sănătate românesc.
Examenul trebuia să fie susținut încă din noiembrie, însă a fost amânat din cauza că, mult timp, nu am avut un ministru al Educației.
"Ministerul Sanatatii are satisfactia ca a recuperat aceasta generatie si ca reusit sa realizeze examenul de rezidentiat in conditii foarte bune.", spune Horatiu Moldovan, secretar de stat al ministerului Sănătății.
Peste 4.700 de posturi a scos în acest an la concurs Ministerul Sănătății. Însă acestea ar putea fi suplimentate cu 1.500. În ianuarie, medicii rezidenți vor semna și contractele de muncă cu unitățile sanitare.