Totul s-a petrecut în urmă cu aproape o săptămână, iar la baza mâniei celor doi soți ar fi stat faptul că uliul le-ar fi răpit trei pui din gospodărie, relatează Ziarul de Iași.
Drept urmare, femeia nu a stat pe gânduri și a trecut imediat la fapte. Mai exact, aceasta a prins şi a omorât pasărea cu mâinile goale, după cum s-a lăudat mai târziu pe un canal de socializare.
De parcă asta nu ar fi fost suficient, postarea a fost însoțită de imagini cu şoimul mort.
Internauții au taxat gestul celor doi, exprimându-și revolta față de acesta. Mai mult decât atât, oamenii cer ca cei doi să fie pedepsiţi pentru fapta lor.
Poliţia Animalelor face verificări. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei doi soţi riscă până la 3 luni de închisoare.