Forumul Judecătorilor și Asociația Procurorilor solicită Parlamentului, într-un comunicat comun, să respingă pachetul legislativ vizând modificarea legilor justiției.
Cele două asociații ale magistraților avertizează că eliminarea independenței procurorului, înființarea unei direcții speciale de investigare a infracțiunilor comise de magistrați și întărirea rolului ministrului justiției "sunt aspecte de natură să afecteze grav funcționarea și independența sistemului judiciar".
Magistrații cer de Consiliului Superior al Magistraturii să adopte urgent o DECLARAȚIE – APEL în atenția puterii executive și puterii legislative pentru respectarea statului de drept și a recomandărilor Rapoartelor MCV.
"Statul de drept nu poate fi negociat". Reacția lui Iohannis după atacul PSD-ALDE pe justiție
Forumul Judecătorilor din România și Asociația Procurorilor din România lansază un avertisment fără precedent. Cele două organizații anunța că "isi rezervă dreptul de a protestă prin toate mijloacele legale împotrivă acestor modificări și de a solicita imediat convocarea legală a Adunărilor Generale ale instanțelor și parchetelor pentru a se pronunța asupra consecințelor pe care le-ar putea avea adoptarea acestor modificări legislative și cu privire la pașii necesar a fi urmați pentru apărarea independenței justiției."
Care este planul complet al PSD-ALDE pentru mutilarea legilor justiţiei
SOLICITARE DE RESPINGERE DE CĂTRE PARLAMENTUL ROMÂNIEI A PACHETULUI LEGISLATIV VIZÂND MODIFICAREA ”LEGILOR JUSTIŢIEI”
Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România, organizații profesionale reprezentative ale judecătorilor şi, respectiv, procurorilor, sub aspectul procedurii legislative de adoptare a modificărilor privind ”Legile justiţiei”, consideră că:
- Singura soluție pentru depășirea acestei situații critice este reluarea dialogului, bazată pe principiile transparenţei instituţionale, astfel încât modificarea acestor legi, fundamentale pentru funcţionarea statului de drept, să se facă numai în urma unor studii de impact, a unei consultări reale a societăţii civile, Consiliului Superior al Magistraturii, corpului magistraţilor, Comisiei de la Veneţia, iar adoptarea lor să se bucure de încrederea cetăţenilor României, să contribuie la buna funcţionare și modernizarea sistemului judiciar şi să nu afecteze independenţa justiţiei, garanţie fundamentală a democraţiei.
- Tragem încă o dată un semnal de alarmă cu privire la graba nejustificată și neprocedurală de a promova acest pachet legislativ, fără a fi prezentate motivări serioase și credibile referitoare la modificările propuse, aspecte care încălcă flagrant recomandările Raportului Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, dat publicității la 15 noiembrie 2017.
- O astfel de pseudo-dezbatere parlamentară, fără un drept efectiv de susținere argumentată a amendamentelor, care ignoră punctul de vedere covârșitor majoritar al magistraturii și recomandările din Raportul Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, privind independența sistemului judiciar, nu se poate face (și nici nu poate fi îmbrăcată într-o aparență de legitimitate) prin prezența doar a unor asociații profesionale, cu reprezentativitate limitată, care nu țin cont de poziția fermă a corpului magistraților, exprimată inclusiv în sute de adunări generale.
- Eliminarea principiului independenţei procurorului, înfiinţarea unor direcţii sau secţii având competenţă exclusivă în anchetarea magistraţilor, agravarea neconstituțională a răspunderii magistraţilor, diminuarea prin lege a atribuţiilor constituționale ale Consiliului Superior al Magistraturii, întărirea atribuţiilor ministrului justiţiei în ceea ce priveşte cariera magistraţilor, modificările ce se doresc a fi aduse funcţionării Inspecţiei Judiciare, sunt aspecte de natură să afecteze grav funcţionarea şi independenţa sistemului judiciar.
- În consecință, considerăm că aceste proiecte succesive de modificare a ”legilor justiției” promovate prin Parlament, cu ignorarea avizului Consiliului Superior al Magistraturii și a poziției ferme a corpului magistraților prin care se atrage atenția asupra nerespectării Constituției României, ar trebui respinse, deoarece ridică întrebări cu privire la necesitatea reexaminării de Comisia Europeană a tuturor progreselor înregistrate în cadrul MCV în legătură cu independența sistemului judiciar.
Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România îşi rezervă dreptul de a protesta prin toate mijloacele legale împotriva acestor modificări şi de a solicita imediat convocarea legală a Adunărilor Generale ale instanţelor şi parchetelor pentru a se pronunţa asupra consecinţelor pe care le-ar putea avea adoptarea acestor modificări legislative și cu privire la pașii necesar a fi urmați pentru apărarea independenței justiției.
Dezbaterea parlamentară asupra legilor justiției neputând avea legitimitate prin prezența unor asociații profesionale cu reprezentativitate limitată, care nu țin cont de poziția fermă a corpului magistraților, cele două asociații profesionale ale magistraților semnatare ale prezentului comunicat solicită Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de garant al independenței justiției, dar și în virtutea principiului dialogului interinstituțional și al colaborării loiale între autoritățile statului, să adopte urgent o DECLARAȚIE – APEL în atenția puterii executive și puterii legislative pentru respectarea statului de drept și a recomandărilor Rapoartelor MCV.
ASOCIAŢIA PROCURORILOR DIN ROMÂNIA
procuror Bogdan Gabor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș, președinte
FORUMUL JUDECĂTORILOR DIN ROMÂNIA
judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte
judecător Ionuț Militaru, Curtea de Apel București, co-președinte