Din punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării, obiectivul de investiții nu a fost finalizat, întrucât nu a fost transmis Procesul Verbal de Recepție la Terminarea lucrărilor. Lucrările la acest pod nu sunt finalizate și recepționate, așadar, obiectivul nu putea fi dat în folosință.
Reabilitarea podului pe DJ 207 A km 6+591, peste râul Siret, la Luțca (jud. Neamț) se realizează prin Programul Național de Dezvoltarea Locală (etapa a II-a).
Conform contractului de finanțare încheiat între Ministerul Dezvoltării și Consiliul Județean Neamț, valoarea finanțării, alocată prin PNDL, este de 7.374.449,36 lei, sumă din care MDLPA a decontat 7.295.280,58 lei (au mai rămas de decontat 79.168,78 lei).
Încheierea contractului pentru execuția efectivă a lucrărilor se face între autoritatea contractantă (în acest caz, Consiliul Județean Neamț) și firma responsabilă cu proiectarea și execuția lucrărilor.
Durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni (începând cu data de 23.07.2020), termenul de finalizare a lucrărilor fiind luna iulie 2022.
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a dispus ca reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții să se deplaseze de urgență la fața locului pentru a verifica stadiul lucrărilor, iar rezultatele acestor verificări vor fi făcute publice.