În film apar voluntari, pacienţi care au fost salvaţi astfel, dar şi politicieni. Pe scurt, aşa au fost salvaţi mii de români în ultimii ani. Patru sute de voluntari care trăiesc în 28 de ţări au cumpărat şi au transportat medicamente care nu se găseau în spitalele din România. Printre ei, studenţi, taximetrişti, medici, jurnalişti sau bancheri.
"Radu Jude mi-a dat un link, mi-a dat un mail cu un link şi a zis: iată un subiect pe care eu sincer cred că l-aş face, ţi s-ar potrivi ţie de fapt. Au fost momente delicate. Era vorba până la urmă... este vorba despre nişte oameni care au nişte probleme de sănătate", a declarat CLAUDIU MITCU, regizorul filmului.
Totul a pornit de la Vlad Voiculescu, un tânăr român care locuieşte la Viena. În 2009, a aflat că anumite citostatice nu se mai găsesc în ţara noastră. Aşa că a început să le caute în farmacii din Austria. Până acum, a trimis sute de pachete cu medicamente în România.
"Eu lucrez la o bancă şi am avut azi discuţia despre bonus cu şeful meu. Într-o discuţie despre bonus este vorba de măsurarea succesului. Succesul se măsoară în ajutorul dat altora", a spus Vlad Voiculescu.
Ani de zile, România a fost ţara în care bolnavii de cancer au fost condamnaţi la suferinţă şi, uneori, la moarte. Deşi statul e obligat prin lege să asigure accesul la medicamente şi tratament gratuit bolnavilor, zeci de citostatice au lipsit din spitale. Chiar şi acum sunt perioade în care anumite pastile nu se găsesc.