Unde-i lege, nu-i tocmeală. Astăzi agenţii de la brigada rutieră au împânzit capitala și sunt pregătiţi să amendeze șoferii care nu respectă legile de circulaţie. Poliţiștii s-au pregatit cu două tipuri de radare si pana in acest moment au fost sanctionati peste 40 de conducatori auto.
Acțiuni de amploare au avut loc ieri și în alte județe din țară. Poliţiştii giurgiuveni au aplicat vineri 120 de sancţiuni în valoare totală de 69.690 de lei în cadrul unei acţiuni de control desfăşurate pe drumurile din judeţul Giurgiu, cu preponderenţă pe DN 5 Bucureşti-Giurgiu.
Polițiștii de la Rutieră au acționat timp de patru zile pe toată raza județului Timiș pentru a-i depista pe cei care nu respectă legea la volan.
„Astfel, poliţiştii au aplicat 614 sancţiuni contravenţionale, dintre care 235 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 88 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 49 de permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, semnificaţiei luminii de culoare roşie a semaforului electric şi limitelor legale de viteză. De asemenea, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare", transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Într-o singură zi de controale, Poliția Rutieră a reținut 311 permise de conducere ale unor șoferi care nu au respectat regulile de trecere la nivel cu calea ferată.
În urma unei acțiuni naționale de o zi care a vizat prevenirea evenimentelor rutiere produse la trecerile la nivel cu calea ferată, polițiștii au aplicat peste 2.500 de sancțiuni contravenționale și au reținut 311 permise de conducere.