Rapperul, cunoscut pentru hiturile "From Time" şi "Star", i-a cumpărat cântăreţei un inel cu diamante galbene, "ca simbol al iubirii lui Drake", deşi nu este încă vorba despre un inel de logodnă, informează contactmusic.com.
"Rihanna a fost încântată de cadou, pe care l-a acceptat ca simbol al iubirii lui Drake. El a ajuns chiar să îşi schimbe programul, pentru a petrece cât mai mult timp împreună cu aceasta, iar lucrurile devin din ce în ce mai serioase între ei" , a declarat o sursă pentru publicaţia The Daily Star.
Drake, în vârstă de 27 de ani, şi Rihanna, în vârstă de 26 de ani, au fost "de nedespărţit" în ultimele săptămâni, iar cântăreaţa speră că vor reuşi să se mute împreună.
Cei doi au mai fost împreună o scurtă perioadă de timp, în 2009, după ce Rihanna s-a despărţit de cântăreţul R&B Chris Brown.
Rihanna şi Drake au fost fotografiaţi ţinându-se de mână la Londra şi s-au îmbrăţişat după recitalul pe care rapperul l-a susţinut, duminică, la gala MTV Movie Awards.
Conform unei surse, după recital, "Rihanna s-a îndreptat spre Drake, i-a sărit în braţe şi l-a sărutat pe buze".
Drake este un actor şi cântăreţ canadiano-american, care a fost sprijinit la începuturile carierei sale muzicale de rapperul Lil Wayne. Autor a două albume de studio bine primite de criticii muzicali şi de public - "Thank Me Later" (2009) şi "Take Care" (2011) - şi a multor colaborări cu alţi muzicieni de succes, precum Lil Wayne, Alicia Keys, Rihanna şi Nicki Minaj, Drake este singurul muzician, în afară de 50 Cent, ale cărui piese au ocupat, simultan, primele trei poziţii în topul Billboard Rap Songs.
Rihanna şi-a lansat primul album discografic în 2005, iar primul ei single devenit nr.1 a fost piesa "S.O.S.". Au urmat alte trei piese care au ajuns pe prima poziţie a clasamentelor muzicale: "Umbrella", "Take a Bow" şi "Disturbia". Înainte de "Loud", din 2010, cântăreaţa a lansat albumul "Rated R", în noiembrie 2009. Cele mai recente albume ale sale sunt "Talk That Talk" (2011) şi "Unapologetic" (2012). Albumele sale s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare pe plan mondial, iar cântăreaţa a fost recompensată cu şapte premii Grammy. La începutul acestui an, Rihanna a colaborat cu Shakira pentru melodia "Can't Remember to Forget You", de pe albumul în pregătire al cântăreţei de origine columbiană, intitulat "Shakira".