Noi ciocniri s-au produs în timpul dimineții într-un centru comercial din apropiere de 'tabăra' Admiralty, unul dintre cele două perimetre ce continuă să fie ocupate în apropierea sediului executivului local de manifestanți care reclamă instaurarea unui veritabil sufragiu universal, potrivit Agerpres.
O persoană a fost evacuată cu ajutorul unei tărgi, potrivit unui corespondent AFP aflat la fața locului.
Numeroși manifestanți au fost constrânși să se îndepărteze din jurul clădirilor oficiale, iar șoselele au fost deschise circulației. Dar complexul guvernamental rămăsese cu porțile închise, iar lucrările consiliului legislativ au fost suspendate.
În noaptea de duminică spre luni, sute de protestatari dotați cu căști și umbrele devenite simbolul mișcării lor au încercat să încercuiască sediul executivului și consiliului legislativ. Poliția i-a dispersat cu ajutorul bastoanelor și a gazului cu piper.
'Vrem o democrație adevărată', strigau, printre altele, manifestanții. 'Încercuiți sediul guvernului, paralizați guvernul!', îndemnau unii dintre ei.
La 28 septembrie, mișcarea prodemocrație s-a accelerat brusc la Hong Kong, iar manifestanții au ieșit cu miile în străzi. De atunci, numărul lor s-a redus considerabil, dar ei continuă să ocupe două locații-cheie și anume Admiralty și un perimetru mai restrâns la Causeway Bay, cartier ultracomercial condus de chinezi proveniți pe pe continent. AGERPRES