În ciuda faptului că elevii au încercat să se solidarizeze în jurul profesoarei lor, Lydia spune că nu mai poate rămâne într-un loc în care a fost umilită şi escortată afară de pază atunci când s-a plâns de suspendare.
Femeia lucra la o şcoală secundară şi se ocupa de copiii cu probleme de comportament, de patru ani, scrie The Sun.
Fotografiile care au dus la suspendarea profesoarei sunt nişte selfie-uri realizate în casa sa, una în care i se văd picioarele şi o alta în care are un decolteu adânc. Elevii săi au făcut o petiţie pentru profesoară, spunând: "Nu e nimic în neregulă cu fotografiile. Noi credem că Doamna arată foarte drăguţ", "E o profesoară genială. Îi ajută pe copiii care sunt hărţuiţi. Suntem foarte supăraţi că a fost suspendată. Nu e nicio persoană în şcoală care crede că e ceva nepotrivit în legătură cu pozele", în timp ce un al treilea elev spune: "Tot ce se vedea era puţin din nişte picioare".