Preşedintele şi premierul au din nou puncte de vedere diferite pe acelaşi subiect. De această dată, divergenţele sunt legate de prezenţa militarilor români în Irak şi Afganistan. La şedinţa în care Ministerul Apărării Naţionale şi-a prezentat bilanţul pe anul trecut, primul ministru a vorbit despre neceistatea retragerii militarilor români din Irak, iar preşedintele a pledat iarăşi pentru respectarea angajamentelor faţă de aliaţi.
"Sunt îngrijorat de anumite evenimente şi situaţii speciale semnalate de mass-media. Mă refer la controversele legate de casele pentru generali sau la programele majore de înzestrare. În special, programul de achiziţionare a avioanelor curierat", a declarat premierul Tăriceanu.
La Bilanţul MApN pe 2006, Călin Popescu Tăriceanu şi-a exprimat încă o dată opinia în legătură cu prezenţa românilor în bazele militare din Irak şi Afganistan.
"Cred că atunci când rolul nostru se încheie, nu avem motive să ne ţinem militarii acolo, sunt adeptul realizării unui calendar convenit cu partenerii noştri care să vizeze prezenţa noastră pe anumite teatre de operaţiuni. Să fie clar, nu ne lăsăm partenerii la greu dar nu vrem să punem în pericol, şi mai mult decât trebuie, viaţa militarilor români", a mai spus prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu.
În replică, Traian Băsescu a subliniat faptul că armata română nu are nevoie de nici o presiune din partea factorului politic.
"Cel mai rău lucru care se poate face armatei ar fi să fie supusă unor presiuni politice, gratuite, în condiţiile în care ea este angajată", a spua Traian Băsescu.
Preşedintele a mai susţinut că este posibil ca prezenţa militară în Irak să fie redusă cu încă 100 de militari. De asemenea, atât Traian Băsescu cât şi premierul Călin Popescu Tăriceanu, consideră că trebuie continuat procesul de transformare al armatei într-una de profesionişti, atât din punct de vedere al dotarilor cât şi a personalului. Ministrul Apărării, Sorin Frunzăverde a declarat că este mulţumit de activitatea instituţiei pe care o conduce şi că în prezent armata română e concentrată în totalitate pe alinierea la standardele NATO.