„Vin numai să ne intimideze, să ne impresioneze, ne țin în țarc ca oile! Nu plecăm de aici până nu ne cheamă cineva să vorbim, să spunem tot! De două luni protestăm! Cât să mai stăm, cât? Dorim să discutăm cu președintele României, este garantul Constituției! Nu se poate să fim tratați cu dispreț de două luni! Solicităm de urgență întâlnire cu președintele României!”, au transmis reprezentanții polițiștilor care protestează în fața Palatului Cotroceni, potrivit Realitatea PLUS.
Unul dintre polițiștii care au ieșit în stradă s-a legat cu lanțul în fața porții Administrației Prezidențiale.
Georgian Enache, despre protestul de la Palatul Cotroceni: „Nu a fost niciun conflict între polițiști și jandarmi”
Revoltați pe acțiunea jandarmilor de a delimita protestul, oamenii legii au aruncat cu fumigene. Jandarmii au confiscat mai multe pungi în care manifestanții țineau fumigenele.
Miercuri dimineață se adunaseră deja zeci de polițiști în fața Palatului Cotroceni, nemulțumiți de condițiile de muncă. Proteste ale polițiștilor au loc astăzi și în fața prefecturilor din Alba și Argeș.
Federația Publisind a anunțat continuarea protestelor miercuri, 24 februarie, de la ora 10.00, în București, la Președinția României și la prefecturile Alba, Argeș. Din Federația afiliata la Blocul National Sindical fac parte 35.000 de membri din politie si politie de frontiera, politie penitenciara si probatiune, administratie publica centrala si locala, asistenta sociala, grefa judiciara, sport si tineret, finante si control financiar, mediu si RA-APPS.
Revendicările generale ale acestora sunt: eliminarea inechitatilor salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor, un salariu minim corelat cu cresterea preturilor de consum.
Un reprezentant al polițiștilor care au venit miercuri în fața Palatului Cotroceni spune că mesajul pe care ei îl transmit este pentru opinia publică, tocmai pentru a contrazice declarațiile guvernanților despre salarii și sporuri mari, venituri ce nu le aparțin lor, ci clientelei politice din Poliție.
În plus, polițiștii s-au revoltat după ce au fost legitimați de jandarmi și puși să se restrângă într-un țarc pentru manifestație.
Polițiștii le reproșează jandarmilor că nu le respectă dreptul de a protesta.
Jandarmeria Română, PRECIZARE de ultimă oră: Dezmințim categoric informația că am „creat busculadă la protestul polițiștilor”
„Venim de 8 săptămâni in fiecare miercuri. Mesajul este pentru opinia publică, care este manipulată de premierul Florin Cîțu. Se vorbește de sporuri când se știe că maximumul permis de lege este de 30%
Acele salarii nu sunt ale noastre, ci ale clientelei politice.
Menținem în plată un sistem cu multe sporuri, doar că e o strategie perversă.
Noi protestăm pentru salarii și sporuri decente.
La fiecare protest am încercat să atragem atenția. Nu știm în ce mod acestea atrag atenția guvernantilor, dar din ce în ce mai mulți ies, și cred că nu se poate trece peste noi.
Guvernanții au ieșit cu înghețarea sporurilor, urmează un nou mod de salarizare, la acel moment, garantat, vor ieși mai mulți oameni să protesteze”, a declarat pentru Realitatea PLUS un reprezentant al sindicaliștilor din Poliție, adăugând că este posibil să oprească și activitatea în următoarele săptămâni.
Aceștia anunță că protestele vor continua și în luna martie: „La începutul săptămânii următoare vom stabili un nou calendar pentru luna martie”.